Îngrijorare la PSD Iaşi: De ce n-au chef de campanie primarii roşii

Şeful pesedist ieşean Gheorghe Nichita este îngrijorat. PSD are tot mai mari probleme în municipiu, iar în cazul în care dreapta reuşeşte o bună mobilizare, scorul PSD în Iaşi se poate duce spre 30-32 la sută.

Nici în judeţ, situaţia nu e mai bună, pentru că primarii social-democraţi nu prea au tragere de inimă de campanie.

PSD şi PNL au un număr egal de primari – 45, însă PNL deţine şefia Consiliului Judeţean. Temerea lui Nichita este că edilii social-democraţi nu vor mai lupta ca în campaniile trecute. Asta pentru că până în 2016 mai sunt doi ani, iar bănuţii comunelor se decid la CJ. Cum primarii nu vor să se pună rău cu orânduirea galbenă de la CJ, lucrurile nu stau pe roze pentru PSD Iasi.

Dacă PNL reuşeşte să „anestezieze” 7-8 primari PSD, atunci scorul în judeţ între cele două partide va fi extrem de strâns.

Trei dintre primarii PSD bănuiţi că n-ar trage în campania de la europene au refuzat să facă vreun comentariu pentru jurnalvirtual.

Surse din PSD Iaşi spun că edilii care joacă dublu ar putea fi sancţionaţi la viitoarele alegeri, adică să nu mai fie susţinuţi pentru un nou mandat. Ameninţarea nu ţine, pentru că primarii în funcţie pot candida fie ca independenţi, fie din partea altui partid politic.

Politica

Comentarii

5 comentarii to “Îngrijorare la PSD Iaşi: De ce n-au chef de campanie primarii roşii”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)