Deputatul Blăjuţ către ministrul Şova: Când veţi onora promisiunea cu bariera de la Uricani?
«Am fost întotdeauna de părere că proiectele bune pentru România trebuie sprijinite, indiferent de partidul care se află la putere. Acesta este motivul pentru care am votat fără rezerve cea de-a treia variantă a Cabinetului Ponta.
Din păcate, aţi uitat foarte repede una dintre promisiunile făcute, înainte de învestitură, în cadrul audierilor din comisia de specialitate. Era vorba despre amplasarea unei bariere la nivel de trecere cu calea ferată între Fabrica de Antibiotice Iaşi şi satul Uricani din comuna Miroslava. Din cauza absenţei acestei bariere, acolo au avut loc o mulţime de accidente mortale!
Aşadar, pentru a nu-i dezamăgi încă o dată pe ieşeni, când veţi pune în practică promisiunea făcută cu aproape două luni în urmă?
SURSA: Întrebare adresată de Viorel Blăjuţ (deputat independent) către ministrul Transporturilor Dan Şova

“am votat fără rezerve cea de-a treia variantă a Cabinetului Ponta” – pai, frate, daca ai vazut Ponta I si II in actiune si votezi Ponta III, esti ori nebun, ori lingou, ori tradator de tara. Ori toate trei. Asa ca las-o …zii mai bine ca iti faci campanie din timp, ca doar nu vorbim de altceva aici.