Studiul de fezabilitate pentru autostrada Iaşi-Tg Mureş a fost scos în sfârşit la licitaţie. Nichita exultă, de parcă s-ar inaugura primii 100 de kilometri

Ministerul Transporturilor a anunţat oficial finalizarea documentaţiei de atribuire pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru autostrada Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş.

În această săptămână, documentaţia va fi trimisă către ANRMAP spre validare şi publicare, urmând să fie încărcată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, se arată într-o adresă oficială a Ministerului Transporturilor trimisă primarului Gheorghe Nichita.

Studiile de fezabilitate se referă la tronsoanele Tg. Neamţ-Iaşi-Ungheni, Tg. Neamţ-Ditrău şi Ditrău-Tg. Mureş.

Durata de realizare şi predare a studiilor de fezabilitate este de 4 luni de la semnarea contractului.

Rămâne de văzut din ce bani va fi realizată autostrada Iaşi-Tg Mureş şi când va fi aceasta gata, având în vedere ritmul lent al construcţiei de autostrăzi în România.

Gheorghe Nichita spune că lucrările la autostradă încep chiar în acest şi îi atacă pe liberali.

„PSD Iaşi rămâne fidel proiectelor asumate de USL prin Manifestul pentru Iaşi. Din păcate, colegii liberali au întors spatele Iaşului, iar în această campanie electorală inventează subiecte false. Noi, social-democraţii, demonstrăm că ne ţinem de cuvânt, iar lucrările la autostrada Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş vor începe în acest an”, a afirmat Nichita.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)