INADMISIBIL: Ponta ne întoarce în anii 1990. Pentru liderul PSD, Mircea Mihăieş e un fascist bătrân
Aflat la Giurgiu, Victor Ponta a anunţat că nu a contrasemnat documentele pentru decorarea lui Horia Roman Patapievici pentru că există un raport al Curţii de Conturi care arată nereguli în gestionarea banilor la Institutul Cultural Român în perioada în care acesta a condus ICR.
Ponta a mai spus că nu poate fi de acord cu decorarea unor oameni care au exprimat poziţii contrare intereselor României.
“Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş (Mircea Mihăieş – vicepreşedinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România“, a declarat Victor Ponta.
Declaraţia lui Ponta aminteşte de mineriada din iunie 1990, când Ion Iliescu folosea acelaşi tip de acuzaţii la adresa oponenţilor săi politici.
Intelectualii ar trebui sa reacţioneze rapid, pentru că de la o astfel de declaraţie şi până la violenţă nu e decât un pas.
