Cum explică Nichita declaraţia sa cu istericii şi cretinii care îl critică: Poate nu e cea mai elegantă formulă, dar au nevoie şi ei de o corecţie
Primarul Gheorghe Nichita a fost întrebat de subsemnatul azi în conferinţa de presă de la PSD Iaşi ce a fost cu declaraţia sa de ieri, cea referitoare la istericii, cretinii şi bolnavii mintal care tot critică faptul că se taie copacii în Iaşi.
„Câteodată folosesc cuvinte tari pentru a-i descuraja pe cei care manipulează opinia publică. Nu se taie copacii în Copou, ci se verifică starea lor de sănătate. Cei care vorbesc peste tot că Nichita taie, cum sunt acei oameni? M-au sunat oameni politici din Bucureşti să mă întrebe despre isteria de la Iaşi. Poate nu e cea mai corectă formulă, dar au nevoie şi ei (cei care critică – n.r.) de o corecţie”, a spus Nichita.
„Cuvintele tari sunt pentru cei care manipulează. Văd că unii s-au dus în Copou să se lege de copaci. Ce căutau acolo? E o manipulare. În Parcul Expoziţiei nu va fi nici o modificare, nu există nici un document care să arate că se construieşte ceva acolo. Că unii oameni de afaceri gândesc tot felul de lucruri, e altceva.(…) De asta sunt mai violent verbal uneori. Nu ascund nimic, în Copou trebuie păstrată verdeaţă”, a declarat Gheorghe Nichita. (Florin Ghetau)

Gigi nu fii mincinos ! Pe tine nu te sună nimeni de la Bucureşti decît atunci cind uiţi să duci valizele cu gologani la Centru !