Protest în Copou împotriva tăierii copacilor: Unii se cred stăpânii Iaşului, noi trebuie să le arătăm că sunt doar slujitorii oraşului
Aproximativ o sută de oameni au protestat în Parcul Expoziţiei, nemulţumiţi de marcarea de către primărie a 500 de arbori vizati pentru tăiere. Acţiunea a fost organizată de către grupul de iniţiativă civică «Iaşul iubeşte teii».
Reprezentanţii grupului «Iaşul iubeşte teii» au solicitat primăriei sistarea imediată a oricăror acţiuni de tăiere a copacilor din municipiu şi întocmirea în regim de urgenţă a Registrului Local al Spaţiilor Verzi.
Printre participanţii la acţiune s-au numărat Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iaşi, Ionel Lupu, preşedinte al Asociaţiei Dendro-Ornamentale „Anastasie Fătu” Iaşi şi scriitorul Liviu Antonesei. De asemenea, la protest au venit şi câţiva reprezentanţi ai partidelor ieşene, dar fără ca aceştia să poarte însemne electorale: Camelia Bogdănici (PMP), Marius Spînu (PDL) şi Răzvan Timofciuc (PNL).
„Unii se cred stăpânii Iaşului, iar noi trebuie să le arătăm că sunt doar nişte slujitori ai oraşului. Îi cer primarului Gheorghe Nichita să se oprească, după ce anul trecut a tăiat toţii teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Vedem cum arată acel bulevard vara. Nu poţi să mergi pe acolo din cauza soarelui puternic”, a spus scriitorul Liviu Antonesei.
La rândul său, fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi, Mandache Leocov a afirmat în faţa participanţilor la protest că Parcul Expoziţiei a fost amenajat în anul 1823 şi că ulterior a rezistat în perioada comunismului, dar că nu înţelege de ce acum, „când protejarea mediului este foarte importantă, copacii sunt tăiaţi cu sutele”.
La finalul protestului, care a durat o oră şi jumătate, participanţii au lipit pe copacii marcaţi cu vopsea roşie afişe cu mesajul «Acesta este un marcaj de tăiere».
În urmă cu câteva zile, aproximativ 500 de arbori din Parcul Expoziţiei şi Parcul Copou din Iaşi au fost marcaţi cu vopsea roşie, reprezentanţii primăriei ieşene susţinând că angajaţii Ocolului Silvic au identificat copacii bolnavi, care sunt în pericol de prăbuşire.
Ulterior, conducerea primăriei Iaşi a explicat că nu toţi copacii însemnaţi cu vopsea roşie vor fi tăiaţi, ci se va face o analiză amănunţită a situaţiei acestora.
Joi, primarul Iaşiului Gheorghe Nichita a spus că dacă specialiştii vor concluziona că acei arbori trebuie tăiaţi se va trece la tăierea lor. Totodată, edilul ieşean i-a caracterizat pe cei care critică tăierile de arbori din municipiu, drept „isterici, cretini şi bolnavi mintal”.
„Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia, dacă nu, nu. Unii isterici, care au făcut campanie electorală de un an şi ceva de zile, spun că se taie teii din Iaşi. Nişte cretini, nu pot să spun altfel. Avem 11.600 de tei în Iaşi. Nu este nicio acţiune de tăiere a copacilor. Este aberant ce fac unii… Sunt bolnavi mintal”, a afirmat primarul Gheorghe Nichita.
Participanţii la protestul din Parcul Expoziţiei au acuzat derapajul verbal al primarului Gheorghe Nichita.
O nouă acţiune de protest organizată de societatea civilă ieşeană este programata sâmbăta viitoare.

In afara de junele Timofciuc, trimis sa faca niste poze, unde au fost veritabilii lideri liberali? Unde a fost Danga si Bratescu? Unde au fost consilierii locali si parlamentarii liberali? Unde a fost chiar marele Adomnitei? Eu, personal, sunt satul de vechea tehnica liberala de a sta in doua luntre…Asta fac de 20 de ani in Iasi si se mira de ce nu primesc voturi in municipiu.