Flutur către pedelişti: «Grijă mare la oamenii puşi în secţiile de votare. Să nu ne vândă»

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur le-a cerut democrat-liberalilor să nu intre în jocul psihologic al sondajelor, cerând filialelor să nu pună în secţiile de votare oameni care ar putea vinde partidul.

„Vă cer să fiţi atenţi la aceste sondaje şi să nu intraţi în jocul psihologic al adversarilor. Şi Mircea Geoană a băut şampania victoriei degeaba. Exit-poll-urile îl dădeau cu câteva puncte în faţă în seara votului, scopul fiind ca oamenii noştri din secţii să fie descurajaţi şi să plece acasă. Dacă PDL se mobilizează bine în ultimele zile de campanie, mai punem trei-patru procente. Şi noi ştim să colindăm ţara, nu stăm cu pijamalele în studiouri de televiziune cum fac alţii”, a spus Gheorghe Flutur azi la Iaşi.

Totodată, secretarul-general al PDL a atras atenţia asupra pericolului ca în secţiile de votare să existe oameni desemnaţi de PDL, dar care în realitate să fie trup şi suflet alături de PSD.

„Aveţi grijă de oamenii din secţii. În Olt, un judeţ roşu, preşedintele filialei de acolo a făcut un test cu oamenii desemnaţi în secţii. Au fost sunaţi vreo 50 din oamenii noştri, pentru a-i verifica dacă ar putea cădea în plasa PSD. Vreo doi au acceptat să joace altfel şi au fost înlocuiţi. Să nu ne vândă, mare atenţie pe cine desemnaţi. Ar fi păcat de munca noastră, aveţi grijă pe cine puneţi în secţiile de votare”, a spus Gheorghe Flutur.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Flutur către pedelişti: «Grijă mare la oamenii puşi în secţiile de votare. Să nu ne vândă»”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)