Şedinţă secretă cu edilii PSD Iaşi ţinută în sediul primăriei, cu Ponta şi Dragnea în capul mesei
O reuniune ţinută sub tăcere de către PSD Iaşi a avut loc în sediul primăriei, începând cu ora 13.00. Imediat după terminarea slujbei de beatificare a episcopului Durcovici de pe stadion, Victor Ponta şi Gheorghe Nichita s-au îndreptat glonţ către primăria Iaşi.
În Sala Mare, cei doi erau aşteptaţi de primarii PSD din judeţ, dar şi de alţi fruntaşi ai filialei (inclusiv celebrul Marius Ostaficiuc). Edilii social-democraţi au fost chemaţi la primărie ceva mai repede, astfel ca presa să nu se prindă de şedinţa de partid din institutia condusa de Nichita. Interesant, liderii PSD Iaşi n-au suflat o vorbă despre întâlnire. Totuşi, în cursul dimineţii, jurnaliştii au aflat pe surse, de la sediul central al PSD Iaşi, că Ponta urma să aibă o discuţie cu edilii social-democraţi din judeţ.
La un sfert de oră după sosirea lui Ponta în primărie, în clădire a intrat şi Liviu Dragnea, nr. 2 în PSD. După alte câteva minute, în Palatul Roznovanu a venit şi Cătălin Ivan. În jurul orei 13.30 şi-a făcut apariţia, vorbind la telefon, şi soţia premierului, Daciana Sârbu, care a urcat agale scările către sala în care avvea loc şedinţa.
Victor Ponta a părăsit primăria în jurul orei 14.00, însoţit de acelaşi Nichita. Liderul PSD n-a făcut nici o declaraţie presei, motivând că este grăbit. A rămas în schimb în primăria Iaşi, Liviu Dragnea.
În mod cert, subiectul nr. 1 al discuţiilor cu primarii PSD a fost legat de alegerile europarlamentare de duminica viitoare. Ponta şi Dragnea încearcă maximizarea scorului prin mobilizarea primarilor PSD pe ultima sută de metri.
În judeţul Iaşi, primarii PSD n-au tras în ultimele săptămâni ca în alte campanii electorale, ba mai mult, s-a vorbit de posibile defectări în ziua votului din partea unor edili PSD nemulţumiţi că sunt duşi cu zăhărelul când vine vorba de fonduri.
Dincolo de strategia de campanie a PSD, e de neînţeles de ce o şedinţă de partid este ţinută intr-o institutie publica şi nu la sediul PSD.

De ce țin ședințele în instituția publică? Pentru că ei cred că li se cuvine tot. ”Statul sunt EU” pare a fi deviza lui Ponta.
De cand se fac sedinte de partid in sediul primariei ??