Adevărata scrisoare a lui Nichita către Daniel Buzdugan şi Simona Gherghe
Dragă Simona, dragă Daniel,
Mă lupt pentru proiectele Iaşului. V-o spun şi vouă, după ce le-am tot amintit asta ieşenilor în ultimii ani. Iar dacă vă uitaţi la rezultatele de la alegeri, ei m-au crezut.
Dragii mei Simona şi Daniel, nu vă luaţi după cretinii şi istericii de prin Iaşi, care tot bârfesc la TV, pe bloguri şi pe facebook, că am tăiat teii în Iaşi. Da, am tăiat vreo 2-3 în centru şi atât. Puteţi veni oricând în oraş, mergem împreună să admirăm pietonalul, cu piatra de calitate extra şi salcâmii frumoşi de pe margine. Nici vorbă că-s pitici, dar chiar dacă ar fi aşa, amintiţi-vă cât am luat la alegeri acum 14 ani, când am candidat din partea PD. Am luat atunci 3 la sută, iar acum am 40.
Am vorbit cu peisagistul Mihai Chirica şi m-a asigurat că peste 10 ani, bulevardul Ştefan cel Mare va fi iarăşi ce-a fost. Putem stropi eventual pietonalul cu parfum de tei, creangă cu creangă, frunză cu frunză, nu cobiţi alături de cretinii din Iaşi.
Daniel, ţie mă adresez acum. Te-ai dus la Cluj cu spectacolul Radio Zu, iar un stadion întreg a strigat «Demisia», când tu ai spus că în Iaşi primarul taie copacii. M-a durut enorm asta. Te cunosc de mic, când erai la Nord-Est, iar eu eram un biet şef pe la RAJAC. Cu groază mă gândesc ce-ar fi fost dacă acest concert ar fi avut loc la Iaşi.
Copoul e cartierul meu, cum aş putea să tai acolo 500 de copaci? Mă credeţi cretin şi isteric? A venit doamna Sălceanu (o ştiţi, nu?) de la Spaţii Verzi şi a marcat acolo arborii fără ca eu să am habar. Nici pe Ştefan cel Mare n-am ştiut ce face Chirica. I-am spus doar că vreau să fie pietonal, ca să vadă turiştii japonezi care vin în Iaşi toate clădirile din jur, iar Mihai a ras un întreg bulevard. Dar veniţi să vedeţi, nu s-au tăiat tei, pur şi simplu aşa s-a întâmplat.
Dragii mei Simona şi Daniel, vă promit că voi fi cel mai aprig susţinător al viitorului primar în replantarea de tei pe pietonal. Aş putea să fac şi eu asta, dar nu vreau să le dau satisfacţie cretinilor şi istericilor din Iasi. În speranţa că m-am făcut înţeles, vă rog să nu mai ieşiţi în public cu atacuri la adresa mea. Sper că Victor Ponta e ocupat cu campania şi că această dispută nu-mi va afecta poziţia la vârful PSD. Eu mă bat pentru proiectele Iaşului, vreau să înţelegeţi şi voi asta. În încheiere vă comunic că prin pasajul de la Fundaţie încap două maşini. Numai bine şi vă rog eu, opriţi masacrarea imaginii mele!»

Scrisoarea asta e parodie, nu …?