Panourile luate ieri pe şest de primăria Iaşi au apărut pe seară în tot oraşul. Azi dimineaţă, majoritatea panourilor erau tapetate în întregime cu afişe PSD
Campania electorală s-a încheiat la Iaşi cu un nou incident. Vineri dimineaţă, toate panourile din oraş au dispărut dintr-o dată din intreg oraşul. Primăria a explicat că au fost ridicate doar panourile defecte, promisiunea fiind că în cursul serii aceastea vor reapărea în târg.
Într-adevăr, panourile au fost puse la loc, numai că azi dimineaţă surpriză. Panourile din mai multe zone ale oraşului erau pline numai cu afişe PSD, dupa cum se vede si in imaginea surprinsa in zona Fundatie.
PNL şi Forţa Civică au reacţionat azi pe această temă.
«În ciuda unei clamate victorii electorale, PSD are comportament de partid mic şi frustrat! A furat startul campaniei, a cumpărat voturi cu ajutoare sociale, iar acum fură şi „finish”-ul», susţin liberalii într-un comunicat de presă.
PNL Iaşi ameninţă că săptămâna viitoare va depune plângere penală împotriva primarului Gheorghe Nichita.
Şi cei de la Forţa Civică Iaşi au reacţionat, vorbind de „nesimţirea roşie”.

Liberalii il reclama, adica fostii aliati ai PSD, pe Nichita luni!
Forta Civica, un partid nou si curat, care nu s-a compromis in mezaliante cu PSD, a facut-o astazi!
Au fost puse direct cu afișele pe ele. Și dacă vă uitați la panourile reamplasate, erau nou-nouțe. Au înlocuit pur și simplu vechile panouri cu unele deja “decorate”. Eu unul nu am decât două explicații: ori sunt disperați după procentul magic de 45% care le-ar aduce puterea de a-i presa pe liberali în a reface USL-ul după 25 mai și, implicit, victoria prezidențială mai aproape, ori au devenit atât de siguri pe ei, încât nu le mai pasă. Eu unul înclin mai mult către prima variantă.