Cristian Adomniţei (PNL): „Furaţi, băieţi, că nu vă vede nimeni!”
«Decizia Biroului Electoral Central de a nu mai permite punerea la dispoziţia partidelor listele suplimentare nu face decât să dea mână liberă baronilor PSD să practice ceea ce ştiu ei mai bine, turismul electoral şi votul multiplu! Această hotârâre este în contradicţie flagrantă cu celelalte exerciţii electorale precedente, promovând furtul de voturi şi încurajând încălcarea legii!
Practic, prin această decizie, se elimină posibilitatea competitorilor electorali de a verifica şi de a proba ulterior eventualele contestaţii cu privire la procesul de vot.
Această acţiune a Partidului Social Democrat, prin „sateliţii” săi din cadrul BEC reprezintă un semnal clar către toate partidele care participă în mod legal şi corect la aceste alegeri că sunt dispuşi să facă orice pentru a câştiga, inclusiv să fure, să ameninţe sau să se impună prin forţă!
În cazul în cazul decizia BEC nu este inversată, solicităm ca procesul de vot pe liste suplimentare să fie monitorizat şi verificat de către instuţiile abilitate ale statului, pentru ca infracţiunile comise în această zi să fie pedepsite cum se cuvine!»
SURSA: Declaraţie de presă Cristian Adomniţei, lider PNL Iaşi

Probabil te referi D-le Adomnitei la colegii dumitale care fura la doua capete si se cred vatafi pe colegiile lor . Exemplu ? Cum se face ca la Coarnele Caprei, infractorul Grigoras are peste 200 de voturi pe suplimentare ? Ba , va bate Dumnezeu , nu va mai dați victime .