Archive for May, 2014

Nu e vorba de nici o glumă. Nichita: Aud tot felul de legende, inclusiv că omul care a marcat copacii în Copou era beat

Primarul Gheorghe Nichita continuă să se ascundă după subordonatii sai, ca şi cum în primărie este vraişte şi nu ştie stânga ce face dreapta. Azi, Nichita a spus într-o conferinţă de presă că nu ştie cine a decis marcarea celor 500 de copaci în Copou, dar că este şi el interesat să afle. „Nu ştiu [...]

Administratie, Politica

Nichita va explica mâine greilor din PSD scorul sub aşteptări obţinut de social-democrati la Iaşi

Liderul regional al PSD Gheorghe Nichita n-a performat la alegerile de duminică, scorul PSD pe judeţ fiind sub aşteptările liderilor centrali. Cu toţii mizau ca la Iaşi, partidul să treacă lejer de 40 la sută. N-a fost aşa, pentru că PSD a scos doar 37.5 pe judeţ, faţă de 37.6 media naţională. Pe municipiu, social-democraţii [...]

Politica

ANALIZA ALEGERILOR LA IAŞI

jurnalvirtual vă propune în zilele următoare analize ample, pe fiecare partid în parte, în urma alegerilor europarlamentare din 25 mai. De ce a obţinut PSD doar 35 la sută pe municipiu? Cum se explică diferenţa uriaşă între scorul PNL pe municipiu şi cel scos în judeţ? Cât s-au implicat parlamentarii în această campanie? Cine este [...]

Politica

Dumitru Oprea: În PDL Iaşi trebuie curăţenie generală, este nevoie de o rupere totală de oamenii PSD

«Rezultatele acestor alegeri sunt clare şi dure. Liderii de dreapta vor trebui să-şi revizuiască poziţiile unii faţă de alţii, pentru a se coagula şi a deveni o opţiune reală în faţa PSD. Evident, fiecare partid îşi are propriile explicaţii. Mă voi rezuma doar la PDL Iaşi. Se dovedeşte încă o dată haosul lăsat de conducerea [...]

Politica

MRU: «Vremea orgoliilor a trecut. A devenit irelevant cine şi în jurul cui se va uni dreapta»

«Fac un ultim apel către toţi colegii mei din dreapta spectrului politic, prin care îi rog să se abţină de la declaraţii extreme şi gesturi nechibzuite care ar putea să împiedice apropierea formaţiunilor de dreaptă în viitorul apropiat. Dezastrul este suficient de mare pentru a nu mai tensiona situaţia deja existenţa. Vremea orgoliilor a trecut [...]

Politica

Despre unificarea dreptei şi despre pasul în spate pe care trebuie să-l facă Udrea

Rezultatul de la europarlamentare arată că alegătorii dreptei sunt debusolaţi. Am auzit cazuri în care dupa indelungi analize, voturile în familie s-au împărţit echitabil între PDL, PMP, FC sau chiar PNL. Ce-i desparte pe aceşti oameni, care se cred mari lideri politici? Orgoliile, nimic mai mult. PDL n-avea cum să se înţeleagă cu PMP pentru [...]

Politica

Liberalul Victor Chirilă, prestaţie jalnică în seara alegerilor. S-a dus la sediul PSD să sărbătorească victoria în alegeri a concurentului PNL

Cum să te duci tu mare liberal la sediul PSD Iaşi în momentul când se anunţă rezultatul exit-poll-urilor? Şi mai penibilă e explicaţia dezertorului Victor Chirilă: păi am venit la PSD ca semnal că se reface USL. Adică partidul tău este concurentul PSD la europarlamentare, iar tu te duci în bârlogul duşmanului ca să ce? [...]

Politica

Alertă la PSD Iaşi: Nichita e furios pe responsabilii din colegiile pe municipiu. Cât l-a costat oare povestea cu teii?

PSD a scos 35.3 la sută pe municipiul Iaşi, iar rezultatul l-a enervat serios pe Gheorghe Nichita, care credea că PSD va defila în oraş. N-a fost aşa, iar Nichita caută vinovaţii. Primarul de Iaşi visează la scaunul de guvernator, iar faptul că la Iaşi a scos cel mai prost scor în Moldova îi creează [...]

Politica

În afara municipiului Iaşi, PDL a luat scor dublu faţă de PMP. PNL a obţinut 24 la sută pe coclaurile din judeţ

La Iaşi, PDL a obţinut 10.8 la sută în afara municipiului, faţă de doar 4.5 la sută cât a luat PMP. Pe primul loc în această ierarhie se clasează PSD 38.9, urmat de PNL 23.9 si de PDL 10.8. De remarcat scorul mare al liberalilor obţinut în afara municipiului, fata de sub 10 la suta [...]

Politica

Nichita, probleme mari in propriul partid. PSD Iaşi, cel mai mic scor dintre filialele roşii din Moldova

Liderul regional al PSD Gheorghe Nichita n-a trecut de pragul de 40 la sută in judeţul pe care-l pastoreste. Iaşul stă cel mai prost între judeţele din Moldova. Iată scorurile PSD în Moldova: Suceava 40, Botoşani 41, Neamţ 43, IAŞI 37.5, Bacău 45 şi Vaslui 44.6

Politica

Declaraţia zilei

Mircea Ionescu Quintus: Tăriceanu îmi e un foarte bun prieten, dar nici nu mai vreau să aud de numele lui.

Politica

Diaconu, voturi cu duiumul doar în municipiul Iaşi. În restul judeţului a luat numai 3.5 la sută

Dacă scoatem municipiul Iaşi, Mircea Diaconu a scos doar 3,5 la sută în judeţ. În municipiu a luat 12 la sută. În total, Mircea Diaconu a obţinut 12.987 voturi pe judeţul Iaşi.

Politica

PSD, rezultat sub 40 la sută pe judeţul Iaşi. PNL, FC, PDL şi PMP au împreună peste filiala lui Nichita

Rezultat neaşteptat pentru PSD pe judeţul Iaşi. Social-democraţii nu au trecut de 40 la sută, având 37,5 la sută. PNL redresează situaţia în judeţ, după scorul ruşinos pe municipiu. La nivelul judetului, PNL a luat 16.94 la sută. Forţa Civică obţine 9 la sută, în timp ce PDL 8.91. PMP obţine 5.7 la sută. Fără [...]

Politica

PSD, doar 35,3 în municipiul Iaşi. Forţa Civică a scos 15.3

Numaratoare paralelă finală pe municipiul Iaşi: PSD 35.33, Forta Civica 15.32, Mircea Diaconu 11.79, PNL 7.96, PMP 7.2, PDL 6.35, PPDD 3.05. Restul partidelor au sub 3 la suta. Cu exceptia FC, toate celelalte partide iesene, inclusiv PSD, au motive de nemultumire.

Politica

Colegiul Hârlău: PSD 43.9%, PNL 25.7, PDL 14

Rezultat previzibil pe colegiul Hârlău, unde deputat este pesedistul Anghel Stanciu. PSD – 43.9, PNL 25.7, PDL 14, PPDD 4.1, PMP 2.9, Forţa Civică 2.4.

Politica