Archive for May, 2014

Rezultate Tătăraşi: PSD 36%, Forţa Civică 15, Mircea Diaconu 12. Dreapta a câştigat colegiul

În colegiul Tătăraşi, PSD ar fi obţinut 36 la sută. Pe locul doi se situează Forţa Civică 15 la sută, iar pe trei Mircea Diaconu, cu 12. PNL are 8.6% în Tătăraşi, PMP 7.5, PDL 6.5, PPDD 3, iar PRM 2.5. FC, PDL, PMP şi PNL adună în Tătăraşi 37.6 la sută, faţă de 36 [...]

Politica

Tomaşeschi: Forţa Civică e pe locul doi în municipiu

„Vin procesele verbale şi suntem cam peste tot pe locul doi în municipiu. Clasamentul ar fi următorul: PSD, FC, Diaconu, PNL, PDL şi PMP. Sunt secţii de votare unde PSD are scoruri foarte mari, nu pot estima acum procentul lor. Cifrele pe Iaşi in privinta FC le cam bănuiam, este vorba şi de Mihai Răzvan [...]

Politica

Adomniţei: «Oferta PSD de refacere a USL este o invitaţie otrăvită. Nu ar trebui să cădem în capcană»

Liderul PNL Iaşi Cristian Adomniţei a declarat că oferta PSD privind refacerea USL reprezintă o invitaţie otrăvită, fiind vorbă de o etapă din destructurarea PNL pe care o doresc social-democraţii. „Mă aşteptam ca Victor Ponta să propună refacerea USL şi să invite PNL înapoi în alianţa cu PSD. Este o etapă din destructurarea PNL. Cei [...]

Politica

Bomba pe municipiul Iasi: Diaconu si Forta Civica, peste PNL

Primele rezultate din sectiile de votare din municipiul Iasi arata ca Forta Civica si Mircea Diaconu au depasit PNL. Deocamdata, se centralizeaza procesele verbale, dar in majoritatea sectiilor, PNL este sub FC si sub Mircea Diaconu. PSD este pe primul loc in municipiu, insa cumulat dreapta pare sa-i depaseasca pe social-democrati. Rezultate din 3 sectii [...]

Politica

Concluzia exit-poll-urilor: PSD câştigă detaşat, dreapta pierde clar scrutinul europenelor

Ce spun exit-poll-urile? PSD a obţinut cele mai multe procente la alegerile europarlamentare (între 41 şi 43%), fiind urmat de PNL, care a obţinut între 13,3 şi 14,92% şi de PDL, care a obţinut între 10 şi 12% din voturi. PMP a luat între 6 şi 7 la sută, iar UDMR peste 6 procente. Mircea [...]

Politica

Cristian Adomniţei (PNL): „Furaţi, băieţi, că nu vă vede nimeni!”

«Decizia Biroului Electoral Central de a nu mai permite punerea la dispoziţia partidelor listele suplimentare nu face decât să dea mână liberă baronilor PSD să practice ceea ce ştiu ei mai bine, turismul electoral şi votul multiplu! Această hotârâre este în contradicţie flagrantă cu celelalte exerciţii electorale precedente, promovând furtul de voturi şi încurajând încălcarea [...]

Politica

Situaţie nemaiîntâlnită la vot în judeţul Iaşi: Prezenţa în urban este peste cea din rural cu 2,3 procente

Iaşul a urcat câteva locuri în clasamentul judeţelor privind procentul de participare la vot. Cu toate acestea, Iaşul este sub media naţională: 16.56 faţă de media pe ţară de 18.41. Interesant este că spre deosebire de alte alegeri, prezenţa în urban pe judeţul Iaşi este mai mare decât în rural. Până la ora 16.00, prezenta [...]

Politica

Ora 13: Prezenţa pe judeţul Iaşi: 10,77 la sută

Iaşi, prezenţă la vot, ora 13.00: 10.77%. Media naţională 12,54. Conduce Oltul cu 17.6. Mehedinţiul lui Duicu are 15.3 şi este pe locul al treilea. Iaşul este pe locul 5 de la coadă. Prezenţe mai slabe decât Iaşi au doar Ialomiţa, Arad, Timişoara şi Maramureş.

Politica

A început dezinformarea cu sondajele. Diferenţe mari între exit-poll-uri

Ce spun exit-poll-urile din zona PSD (Antena3 si RTV)? E vorba de ora 10.00. Se contrazic de mama focului. La RTV, PSD are 48%, la Antena3 doar 42. Pai hotarati-va, ca 6 puncte e diferenta mare. La PNL e cel mai fain. Unele sondaje zic ca PNL ar avea doar 10 la suta, altele 17.6. [...]

Politica

Ce a spus primarul PSD Gheorghe Nichita dupa ce a votat

Preşedintele PSD Iaşi, primarul Gheorghe Nichita, a votat astăzi, la ora 10.00, la secţia de votare din incinta Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Copou. „Am votat astăzi pentru un Iaşi puternic, pentru continuarea proiectelor importante ale Iaşului, pe care le derulăm cu fonduri europene nerambursabile. Avem nevoie de reprezentanţi puternici la Bruxelles, mândri că [...]

Politica

Adomniţei la ieşirea de la urne: Am votat cu oamenii cei mai buni, nu cu cei care apelează la drujbă

„Am votat cu oamenii cei mai buni, cu siguranţă nu cu cei care apelează la drujbă”, a declarat liberalul Cristian Adomniţei, imediat după ieşirea de la urne. Atacul este îndreptat împotriva PSD şi a primarului Gheorghe Nichita. Şeful PNL Iaşi a mai spus că este esenţial ca oamenii să iasă la vot. „Nu poţi, dacă [...]

Politica

Iaşul, în coada topului judeţelor, la prezenţa la vot

Iasul, prezenta slaba la ora 10: 3,69 la suta. Doar trei judete au prezenta mai slaba ca Iasul: Maramures, Timisoara si Sibiu. Oltul a ajuns la 7.8 la suta, iar Teleormanul 6.7! La nivel national prezenta este de 4.6 la suta, fata de 4.0 la europarlamentarele din 2009. Prima concluzie a zilei: judetele rosii au [...]

Politica

jurnalvirtual vă ţine la curent în ziua votului: prezenţa la urne, declaraţii şi primele rezultate pe Iaşi după ora 23.00

Duminică, mergem din nou la urne, pentru a ne alege europarlamentarii. Miza e uriaşă, pentru că partidele şi-au fixat ţinte ambiţioase pentru acest scrutin, care prefigurează bătălia aprigă din toamnă la prezidenţiale. Va trece PSD de 40 la sută, aşa cum arată sondajele? Va obţine PNL 20 la sută, pragul care asigură liniştea conducerii liberale? [...]

Politica

Forţa Civică despre acţiunea PSD de tapetare a panourilor in Iasi: «Pluralismul politic este grav ameninţat. Poliţiştii au devenit paznici ai panourilor roşii, iar oamenii noştri au fost ameninţaţi»

«Iaşul s-a transformat într-un oraş roşu iar pluralismul politic este grav ameninţat! Mai mult poliţiştii au devenit paznici ai panourilor roşii iar colegii nostri, care afişau legal, astăzi la orele 06:30, au fost ameninţaţi cu amendă căci respectivii poliţişti ştiau de la televizor că s-a încheiat campania electorală. Adică pentru respectivii poliţişti Antena 3 sau [...]

Politica

Panourile luate ieri pe şest de primăria Iaşi au apărut pe seară în tot oraşul. Azi dimineaţă, majoritatea panourilor erau tapetate în întregime cu afişe PSD

Campania electorală s-a încheiat la Iaşi cu un nou incident. Vineri dimineaţă, toate panourile din oraş au dispărut dintr-o dată din intreg oraşul. Primăria a explicat că au fost ridicate doar panourile defecte, promisiunea fiind că în cursul serii aceastea vor reapărea în târg. Într-adevăr, panourile au fost puse la loc, numai că azi dimineaţă [...]

Politica