Comentariul lui George Onofrei: Şi nu îl duce pre el în ispită. Ieşenii, clujenii, teii şi spiritul locului
Numiţi trei diferenţe fundamentale între Iaşi şi Cluj. „Doar trei?”, vă veţi întreba. De la infrastructură la viaţa culturală, totul ne separă, mai puţin faptul că ambele oraşe sunt în România. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să mă mut la Cluj sau Timişoara, mă consider ieşean şi, pe cât posibil, am făcut totul pentru a rămâne în oraşul meu: pentru viaţa tihnită, pentru un potenţial de creştere pe care îl are, pentru oamenii săi, pentru prieteni. Clujul are astăzi un fost primar la închisoare şi, mai nou, un preşedinte de Consiliu Judeţean in arest. Pentru un oraş pus pe roate, justiţia şi-a făcut treaba, iar sistemul a continuat şi continuă să funcţioneze şi fără „capi” şi „tătuci”. Spune şi asta ceva esenţial despre un spirit al locului.
Am rămas în Iaşi şi pentru că am crezut că se vor trezi la un moment dat locuitorii şi nu vor mai accepta doar să fie mituiţi în ani electorali, echipa de fotbal susţinută cu bani publici să nu mai promoveze doar când sunt alegeri. Am avut ceva de aşteptat, dar m-a ajutat şi vârsta să fiu răbdător. Măcar în parte, am de ce să fiu mulţumit: lumea s-a mai trezit. Într-un oraş care de un deceniu nu are o opoziţie reală, în care administraţia a fost mai tot timpul de o singură culoare, în care umbrele sarcastice ale lui Simirad şi Solcanu încă se mai iţesc de după câte o carenţă gravă de caracter, a apărut, la început mai firavă, apoi făcându-şi vocea auzită tot mai răspicat, o brumă de societate civilă. A antrenat tineri şi bătrâni, oameni care nu au nici o treabă cu fenomenul politic, dar nici cu fotbalul şi ajutorul social.
Scriu rândurile astea introductive cu gândul la recentul interviu acordat postului Digi 24 Iaşi de către primarul Iaşului, Gheorghe Nichita. Un interviu care a marcat o uşoară schimbare de strategie – de la condamnarea „bolnavilor mintali”, „istericilor” şi „cretinilor” care se opun acţiunilor Primăriei de defrişare a spaţiului verde, la o laudă făţarnică la adresa societăţii civile, fără de care, promite edilul, nu se va mai lua nici o decizie importantă pentru oraş.
Spun că lauda a fost făţarnică pentru că n-o să uite nimeni prea curând topoganul pe care s-a dat Primăria Iaşi de la tăierea teilor de pe Ştefan cel Mare (începutul anului 2013) până azi. Şi ca să alunece mai bine, topoganul a fost bine uns de viceprimarul Mihai Chirica cu declaraţii care mai de care mai halucinante, cu tot felul de luări aberante de poziţie fie ale edilului-şef, fie ale celor care comunică în numele său. Răul pe care singuri şi l-au făcut pare definitiv. El a fost cu atât mai frapant cu cât şi l-au administrat în lipsa oricărei opoziţii politice care să le facă probleme, pe fundalul unui peisaj mediatic foarte docil (afectat şi de criză, mult mai dispus la compromis ca altădată) cu erorile edilitare.
Gheorghe Nichita nu înţelege, cu siguranţă, ce i se întâmplă. Când eşti la putere atâta vreme, când eşti obişnuit să te înconjori în Primărie de oameni pe care să-i domini uşor şi de a căror competenţă să nu te preocupi mai deloc, cazi uşor pradă teoriilor conspiraţiei. Dacă tu te crezi perfect, dacă toţi cei din jurul tău îţi confirmă că eşti perfect, dacă alegerile le câştigi la pas de fiecare dată prin metode ultrabrevetate (libere pe transport, ajutoare de urgenţă, tichete de Paşte şi de Crăciun etc.), atunci oricine te critică nu poate fi decât un „instrument”, „spălat pe creieri” şi, nu în ultimul rând, „bolnav mintal”.
Mulţi „bolnavi mintali” trebuie să fi întâlnit în târg (dar şi la Bucureşti) Gheorghe Nichita în ultima perioadă, de l-a determinat să schimbe strategia. Uluit, vede şi aude că nu e dispus nimeni să îi ierte ciopârţirea oraşului. Ieşenii sunt molcomi, blânzi, doar că atunci când nu te aştepţi pot face ca mămăliga să explodeze.
Oraşul are nenumărate straturi – de la specialiştii în IT, cei care lucrează în domeniul serviciilor, la mici întreprinzători, dar şi pensionari sau şomeri. Ceea ce edilul nostru ar trebui să înţeleagă este că pentru o anumită categorie de ieşeni a devenit nefrecventabil: oamenii informaţi (da, cei care trăiesc şi pe net), activi, care nu depind în nici un fel de sistemul de stat nu au nici o motivaţie să uite sau să ierte când li se rade un bulevard din temelii în mijlocul oraşului. Când se produce un astfel de „cataclism”, lucrurile nu mai sunt reversibile. Aşa că, domnule primar, nu mai căutaţi intrigi politice şi conspiraţii acolo unde ele nu există. A fost doar instinctul de apărare al unui oraş care nu îşi permite să fie vandalizat de spaţiul său verde.
P.S. În interviul pomenit, Gheorghe Nichita a evocat o întâlnire a sa cu o enoriaşă „responsabilă cu lumânările” într-o Biserică pe care oamenii din zona Liceului Racoviţă nu şi-ar fi dorit-o construită. „Am întrebat-o de ce atunci protesta şi acum e în biserică. Mi-a răspuns: ispita, dom primar”. Când îl mai întreabă cineva de ce a tăiat teii prin preumblările sale în „lumea bună”, aşa ar putea şi domnia sa să răspundă: „N-am vrut, dar a fost ispita”!
• Comentariu semnat de jurnalistul George Onofrei

Iesenii incep sa prinda curaj, iar asta conteaza. Nichita nu mai ajunge sa candideze in 2016. se va duce la Senat, pt ca stie ca va pierde primaria.
Nu cred ca Gigi TaiTei e de fapt “uluit”. Cred ca acum foloseste intilnirile (cu) si consultarea cetatenior drept capital politic.