Scandal în Noua Republică. Liderul filialei ieşene îl contrează pe Mihail Neamţu pe tema candidatului la Cotroceni

Ştefan Bârgăoanu, liderul Partidului Noua Republică Iaşi nu este de acord cu declaraţiile preşedintelui partidului Mihail Neamţu, privind încheierea unei alianţe pentru alegerile prezidenţiale.

Bârgăoanu este şi prim-vicepreşedinte naţional al partidului. Liderul PNR Iaşi spune că partidul nu este de vânzare şi mai nimerit ar fi să se mergă cu candidat propriu la Cotroceni.

„Nici preşedintele Mihail Neamţu şi nici o altă persoană din conducerea partidului nu are în acest moment vreun mandat pentru a negocia susţinerea unui candidat din afara Noii Republici. Reamintim că această dezbatere a avut loc în 2013 în forurile de conducere ale partidului iar decizia a fost clară – Noua Republică se va prezenta la alegerile prezidenţiale cu un candidat propriu. În aceaste condiţii, denunţăm public încălcarea deciziilor statutare ale partidului şi a angajamentelor conducerii în faţa membrilor şi simpatizanţilor Noii Republici”, susţine Ştefan Bârgăoanu.

Potrivit acestuia, destinul Noii Republici nu este să facă parte dintr-un USL de dreapta.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Scandal în Noua Republică. Liderul filialei ieşene îl contrează pe Mihail Neamţu pe tema candidatului la Cotroceni”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)