Chirilă va conduce falanga liberală roşie de la Iaşi a lui Tăriceanu
Consilierul judetean Victor Chirilă nu s-a dus azi la Bucureşti la lansarea grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, dar spune că este alături de Tăriceanu, artizanul mutării.
Cel mai probabil, Chirilă va conduce filiala din Iaşi a noii grupări.
„Nu m-am dus la Bucureşti, pentru că întâi se lucrează la nivel parlamentar, apoi se va ajunge şi la structurile de mai jos. Cred că eu voi fi cel care va conduce grupul la Iaşi”, a spus Chirilă.
El a precizat că îmbrăţişează ideea păstrării USL şi că liberalii trebuie să se ţină de cuvânt faţă de alianţa cu PSD.
„Nu se ştie ce va fi, dacă se va merge pe un partid nou sau nu. Se va vedea”, a spus Chirilă.
PNL a declanşat procedurile de excludere a lui Victor Chirilă din partid. O primă decizie s-a luat în Biroul Politic Teritorial, însă verdictul final va fi dat sâmbătă în Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi.
Printre susţinătorii lui Tăriceanu la Bucureşti se numără Radu Stroe, Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea, Sorin Ilieşiu şi Daniel Barbu.

Daca ne luam dupa logica titlului,inseamna ca Adomnutei conduce falanga portocalie a liberalismului iesesn sau aripa basista ca sa fim mai clari.Cu certitudine,aceasta miscare strica multe jocuri si vize ale dreptacilor.