Conducere moale la PDL Iaşi, care repetă greşelile trecutului. Nimeni nu înţelege de ce omul PSD Gabriel Surdu nu este exclus din partid
Acuzaţiile de blat cu PSD de-a lungul timpului la PDL Iaşi au fost confirmate, însă democrat-liberalii nu par să înveţe nimic din greşelile din trecut.
Mai întâi Dan Cârlan, apoi Gabriel Surdu au dovedit că sunt pionii PSD. Cârlan s-a predat PSD-ului, fiind deja membru al acestui partid, iar Gabriel Surdu n-a avut niciodată curajul să-l critice deschis pe Gheorghe Nichita, primarul PSD al Iaşului. Cu puţin timp înainte de alegerile europarlamentare, la PDL Iaşi a fost numită o nouă conducere: senatorul Dumitru Oprea la judeţ şi Tudor Luchian la municipiu.
După o primă decizie în filiala municipală a PDL de excludere a lui Surdu din partid, în filială s-a lăsat o ceaţă groasă. Iniţial s-a spus că e campanie electorală şi că nu e cazul să se facă vâlvă în organizaţie. O decizie politică eronată, câtă vreme tocmai Surdu e cel care a pus filiala la pământ, prin combinaţiile sale cu PSD.
În loc să fructifice acest avantaj, inclusiv în campanie, PDL Iaşi a tăcut, în timp ce Surdu defila în media ca mare sprijinitor al PDL.
De la alegerile europarlamentare au trecut deja trei săptămâni. Timp suficient pentru organizarea unui Consiliu de Coordonare Local, în care să fie validată excluderea vicelui Gabriel Surdu.
Sunt două posibile explicaţii: ori Surdu are susţinere la Bucureşti în partid, iar cei din PDL Iaşi se fac că plouă, ori e lipsă de voinţă în interiorul organizaţiei.
PDL Iaşi mai are o problemă: grupul consilierilor municipali. Câţi dintre aceştia mai sunt loiali PDL şi câţi au pactizat deja cu PSD? O întrebare care pare să nu frământe şefimea portocalie de la Iaşi.

Simplu, pentru ca o sa fie ales din nou sef la PDL Iasi !
Haha! Corect!
Am vazut ca Gabriel Grigore (prim-vicepresedinte la PDL Iasi) este mai preocupat de ce se intampla la PMP decat sa faca ordine in propria organizatie. Ca doar asta era programul lui politic dupa revenirea in PDL. Era o vorba veche despre un caine care moare de drum lung, dar nu vreau sa o spun
Si la PDL, si la PNL, tradatorii astia abia asteapta sa fie dati afara prea rapid. Asa se pot duce in instanta sa se planga ca li s-au incalcat drepturile.
Asta ce mai inseamna oare? USL s-a desfiintat la nivel global,iar la Iasi domnul Surda si inca 3-4 consilieri locali PDL au facut din nou USL-ul.Bravo,domnilor!Oare pe ce lume traim,domnule presedinte Oprea?
Basilica, du-te si plimba cercu’
@Gabriel Popescu: da, sunt preocupat de ce se întâmplă în toată zona dreptei românești (PMP, FC, PNȚCD etc.), în aceeași măsură în care sunt preocupat de ce se întâmplă în PDL, pentru simplul motiv că suntem “condamnați” să ne unim la un anumit moment. Este vreo problemă cu asta?
În ce privește situația din PDL Iași, aici, în cazul în care nu se ajunge (dar și dacă va fi să fie) la unificarea cu PNL, soluția va trebui să fie una radicală (așa cum i-am propus-o lui Vasile Blaga în 2012, preferându-se însă atunci a se merge pe mâna altuia, din motive pe care cei care au luat atunci decizia le-au regretat ulterior).
Consilierii, adică aceia care participă la vot în consilii din partea PDL (fie că sunt municipali, comunali sau județeni) vor trebui să opteze între interesele personale (o poziție călduță undeva, alte mici avantaje) și cele ale PDL, dar mai ales ale celor ce votează PDL. Iar această opțiune va trebui a fi făcută fie de către ei, fie de către filială.
Fosta conducere (BPJ, dar și BPL al mun. Iași), în procent de 90%, a fost una care a acceptat cu ușurință non-combatul față de PSD, rățoindu-se, doar după spargerea USL, la PNL. De ce? Fiindcă fostul șef al filialei a oferit ceea ce-și doreau mulți dintre ei (prin prisma intereselor personale ale fiecăruia): linia minimei rezistențe.
Nu a existat nicio acțiune împotriva abuzurilor PSD/Nichita/USL în perioada septembrie 2012-martie 2014 (cu excepția faimosului și ridicolului “miting în sală” de la Direcția Agricolă). Iar rezultatele predării în fața PSD s-au văzut, mai ales în municipiul Iași.