Despre trădători şi falsa lor dragoste pentru Nichita
Credeţi că Gabriel Surdu îl iubeşte pe Nichita? Pe naiba. A vrut să fie neapărat viceprimar, iar pentru asta e dispus să se facă frate şi cu dracul. Că s-a ivit un culoar când Nichita e lider la PSD şi primar al Iaşului e doar o întâmplare. Putea fi oricine de la PSD în funcţia cea înaltă, iar Surdu oricum trăda. Dacă era să zicem Sorin Iacoban primar (doamne fereşte!), Surdu n-avea nici o problemă. El e cu puterea locala, oricare ar fi ea. Calcul cinic, regulă pe viaţă. Trădează pentru binele tău, dă-l încolo de partid.
Un alt exemplu: Vintilă Iordan de la liberali, promovat şi susţinut pe vremuri de Relu Fenechiu. Chiar are el o problemă cu PNL? Nici vorbă. Că nu e prieten cu Adomniţei o fi adevărat, dar omul iubeşte nespus funcţia supremă din Regionala CFR Călători. Cum doar PSD i-o poate garanta, a ales calea trădării. Dacă ar fi rămas la conducerea regionalei pe mâna altui partid, ar fi trădat în aceeaşi manieră. Găsea un motiv: prea multe ferestre la sediul PNL din Podu Roş. E genul de împătimit al puterii. De ce să rămână simplu membru PNL? Ce-i mai avantajos? Să lupţi în opoziţie pentru a câştiga nişte alegeri sau să nu te complici, să nu faci nimic şi să te lăfăi în fotoliul moale de la gară? Fain tare să fii trădător.
Politica e complicată şi pentru Camelia Gavrilă. Şefa IŞJ a plecat la un moment dat din primărie, în vremea când era viceprimar lângă Nichita. Zicea atunci că nu poate colabora cu primarul PSD şi a apelat atunci la gestul elegant al demisiei. Gavrilă nu-l place nici azi pe Nichita, toată lumea o ştie, dar vrea neapărat să rămână la şefia IŞJ. Cum PNL nu-i oferă şansa asta, a ales calea tehnocrată. Ciudata alegere, după 12 ani de liberalism.
Victor Chirilă a fost debarcat din postul de vice la CJ chiar de către PSD. La două luni distanţă, acelaşi Chirilă sărbătorea în sediul PSD victoria social-democraţilor la europarlamentare. Greu să mai înţelegi ceva din politica de Bahlui. Adică PSD îi dă un şut în spate, iar Chirilă vrea în continuare USL. Şi cât să mai dureze prietenia între PNL-ul de dreapta şi un PSD de stânga? Nu contează cât. Chirilă vrea USL, măcar până în 2016.
Cei care trădează n-o fac din dragoste faţă de Nichita. El e doar un lider vremelnic al PSD. Partidul roşu le oferă şansa păstrării privilegiilor, nu contează cine-i în frunte. A tăiat Nichita teii? Nu-i interesează. Nu se termină lucrările la timp în oraş? La dracu şi cu lucrările astea, doar deranjul nu-i în casa lor. Au agenda proprie, ce câştigă ei dacă se pun rău cu orânduirea?
Dacă după alegerile viitoare, PSD nu va mai deţine puterea, toţi aceşti oameni (şi mulţi alţii) se vor reorienta fără probleme. Vor găsi ei un motiv. Se vor da cei mai înfocaţi suporteri ai dreptei. Vor participa la toate şedinţele şi întrunirile în care PSD va fi făcut ţăndări.
Nu PSD e puternic la Iaşi, ci puterea oferită de PSD e tentaţia cea mare. O mizerie continuă e politica de Bahlui. N-avem putere, n-avem nici opoziţie, ci doar oameni care mişună dintr-o parte în alta precum gandacii. Dreapta la ei nu înseamnă nimic, la fel cum nici stânga nu reprezintă mare lucru. Izvorul de oportunism nu seacă niciodată.

Problema este ca politica “de Bahlui” nu este mai buna sau mai putin buna decat presa ieseana sau societatea civila. Cred ca alta ar fi situatia daca jurnalistii ieseni si-ar constientiza menirea si nu ar deveni sclavii cotizatiilor (modeste de altfel) ale liderilor politici. Alta ar fi situatia si daca societatea civila nu ar ramane prizoniera discutiilor “de cafenea” traind cu speranta sa primeasca o sinecura de la politic. Cand aceste doua rotite ale angrenajului vor functiona cu siguranta ca si viata politica din Iasi va avea alta anvergura.
nu mai scapam niciodata de smecherii astia. noi votam ca prostii iar ei tranzanctioneaza apoi votul nostru. ar trebui exclusi cu totul din viata publica.
Adormitei si gasca lui au distrus PNL-ul la Iași , cu multa aroganta si obraznicie. Se crede la minister știe sa dea doar comenzi arogantul si de asta va plăti.
De retinut: PSD nu imparte cu nimeni, IAR atunci cind o face,
ofera un cadou otravit.