Cârpitorii din primărie: Nimeni nu ştie cum va arăta zona centrală a Iaşului peste câţiva ani

Aseară am dezbătut la TeleM, noul PUG al Iaşului. Există vreun plan concret pentru zona centrală a oraşului? Nu există nimic. Nimeni nu ştie cum va arăta centrul Iaşului.

George Carapanu, şeful Ordinului Arhitecţilor din Iaşi spune că noul PUG al oraşului nu clarifică subiectul. La rândul său, arhitectul Dragoş Ciolacu, cel a lucrat la Planul Urbanistic General, n-a fost în măsură să aducă lămuriri suplimentare.

Va fi întreaga zonă centrală transformată în pietonal? Există şi această posibilitate. Dacă da, ce rost mai are parcarea subterană în parcul de la Teatrul Naţional?

Ne amintim cum ne asigura anul trecut Gheorghe Nichita că proiectul pietonalului e departe de a fi gata şi că în câteva luni vom vedea schimbări majore. N-am văzut până acum nimic. Pardon, am văzut zilele astea ţipete şi muzică hip-hop pe scena pusă taman în faţa Mitropoliei. Asta da schimbare.

Cert e că primăria n-are vreun proiect concret în privinţa centrului oraşului. A tăiat rapid teii, a transformat bulevardul în pietonal, iar acum cârpeşte cu frică. Nu e nimic coerent, pentru că nici şefii oraşului habar n-au ce au de făcut.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)