DNA se apropie de Iaşi. Primarul Bacăului a fost reţinut pentru 24 de ore. Ar fi primit 2.3 milioane de lei mită
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reţinut, joi, de către DNA, el fiind suspectat că a primit mită peste 2,3 milioane lei de la patru oameni de afaceri, în acest dosar fiind reţinuţi şi vărul acestuia, Liviu Cenuşă, şi fostul fotbalist Liviu Goian, patron al unui post local de televiziune.
Într-un comunicat transmis de DNA se precizează că primarul Bacăului a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, Liviu Goian a fost reţinut pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, iar Liviu Vasile Cenuşă pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Conform sursei citate, în perioada 2008 – 2011 Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.
Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.
În luna ianuarie 2009, primarul Stavarache a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.
