Nichita se laudă că sprijină proiectele importante ale judeţului, însă prin spate, PSD pune tălpi modernizării aeroportului ieşean

PSD Iaşi una spune, alta face. Proiectul modernizării aeroportului pare să fie sabotat de social-democraţi, care nu mai ştiu cum să pună beţe în roate. Acum câteva luni a fost ideea trăsnită a PSD Iaşi de modificare a denumirii aeroportului. Asta însemna refacerea documentelor pentru obţinerea finanţării europene, adică timp pierdut aiurea şi chestiuni birocratice suplimentare. Nu s-a întâmplat, dar gurile rele spun că PSD doar a amânat momentul atacului.

Recent, în urma unui control al Fiscului, Aeroportului i s-a comunicat că nu îi poate fi rambursată suma de 6.18 milioane de lei, care reprezintă contravaloarea TVA pentru lucrările la noua pistă.

Mai grav, se poate ajunge chiar la sistarea proiectului finanţării europene de la aeroport. Asta pentru că Ministerul Transporturilor întârzie semnarea unui ordin care aprobă rambursarea banilor investiţi pentru noua pistă.

Totul pare o regie PSD bine pusă la punct, pentru a bloca proiectul nr. 1 al judeţului: modernizarea aeroportului.

Dacă proiectul se împotmoleşte, social-democraţii lui Nichita vor fi principalii vinovaţi, pentru că toate instituţiile de unde vin piedicile sunt conduse de oameni ai PSD.

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)