PNL Iaşi susţine candidatura lui Iohannis la prezidenţiale. „Are un potenţial imens”
Filiala ieşeană a PNL a decis susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis la preşedinţie, hotărârea fiind luată în cadrul Biroului Politic Teritorial în baza unui sondaj de opinie.
„Semnalul din teritoriu pentru Klaus Iohannis este unul puternic. Peste 90 la sută din ieşenii intervievaţi de noi au spus că Iohannis ar trebui să fie nominalizat de PNL pentru a candida la Cotroceni. Un motiv îl reprezintă realizările deosebite pe care le-a avut până acum ca primar al Sibiului”, a afirmat şeful PNL pe municipiu Marius Dangă.
El a mai spus că din sondajul realizat de liberalii ieşeni, potenţialul lui Klaus Iohannis este imens.

este o minciună ordinară a unor limbrici politici care speră ca aşa să scape şi de Antonescu şi de johannis şi să ungă Şef de partid o lepră pe măsura şi înfăţişarea lor, care să le tolereze ilegalităţile şi cooperativa! Slavă Domnului că am ieşit din această cloacă murdară numită PNL Iaşi unde am slujit cu devotament şi cinste Partidul!
Oare n-o fi Antonescu?….sau LA Iasi se merge dupa puternicul zilei?
Da , cand e vorba de facut rost de case si apartamente , Klaus Iohannis are un potential imens . Cel putin pentru un bugetar .
Probabil voi vedea o confruntare intre reprezentantul pucistilor de stanga , mitomanul plagiator iubitor de infractori , si reprezentantul pucistilor de dreapta , nenea ala care arata bine si vorbeste lent… de multe ori pe teme paralele . 


Nu-i intereseaza pe liberali cine ar putea fi un bun presedinte , care sa faca tot ce poate fi mai bun pentru Romania . Ei isi sustin omul ca sa aiba pe cine bombarda mai tarziu cu inspirate cereri de gratiere . Alte partide… sa se abtina de la propuneri , ca ii deranjeaza inutil pe domnii pucisti de dreapta !
Nu voi vedea electoratul pus in situatia de a incerca sa-si dea seama care dintre cei doi candidati , Cristian Diaconescu si Catalin Predoiu , e mai potrivit pentru functia suprema in stat . Pentru ca… restul e tacere !
Pai si din cauza asta nu sunt mandru ca sunt roman !
Ar trebui sa fiu incantat de Iohannis ?
Eu nu sunt , las placerea asta iresponsabililor si fripturistilor . Iohannis , sustinator al demisiei lui Traian Basescu , mda ! De ce ? Ca sa traga pesedistii pumni dreptei folosind in continuare mainile liberalilor ? Ca sa ajunga interimar la Cotroceni nea Tariceanu , chiuind de bucurie ca si cum ar urma sa se insoare din nou ? Asta insemnand si victoria unui Victor Viorel , doua luni mai tarziu , care prinde partidele de dreapta cu temele nefacute…
Iohannis , hmm ! Cica liderul celui mai mare partid de opozitie , partid care se va ingrasa prin absorbtia PDL-ului , gratie fesenistului Blaga , care isi vinde partidul pe o biata promisiune . Bine , si de ce nu-l vad pe liderul asta penelist facand praf PSD-ul la fiecare interventie televizata ? Nu stie cum se face ? Nu vrea ?
Un presedinte care e incapabil sa lupte cu mafia pesedista e precum un pictor , sau un muzician , sau un botanist , pus sa se lupte cu talibanii !
Unde-i viteazul Iohannis , marsaluind in fruntea romanilor de buna credinta , indemnandu-i ( cu ajutorul portavocii ) sa lupte impotriva ciumei socialiste care ne distruge societatea ?
Auzi trasnaie la Marius Danga… ” Un motiv îl reprezintă realizările deosebite pe care le-a avut până acum ca primar al Sibiulu . ”
Nu exista realizari deosebite la Sibiu . Exista realizari normale , firesti , nu lucruri despre care se discuta la Bruxelles sau care starnesc invidia Dubaiului ! Ok , stim ca un lucru bine facut reprezinta o raritate in Romania , dar hai sa ne laudam cand depasim niste standarde , nu cand abia-abia le indeplinim ! Si asta doar in aparenta , ca daca iau Sibiul ala la bani marunti gasesc cateva sute de lucruri pe care i le-as putea reprosa lui Iohannis , nu ma opresc la lucrurile frumoase ignorand restul ! Sunt bun la cautat noduri in papura , dar le gasesc si in constructii , si in asfalt !
Unificarea dreptei… ce vrajeala ! De ce nu se cauta omul care ar putea ajuta ( datorita abilitatilor si convingerilor sale ) cel mai mult Romania , din pozitia de presedinte ? Urmand ca el sa fie sprijinit de toate partidele de dreapta . Nu , nu , las’ sa faca liberalii legea , au combinatii importante . Si cei mai multi penali , in zona dreptei , asa ca un presedinte le-ar putea fi de ajutor . Bine , eu le doresc insucces ! Lor si pesedistilor ! Si sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care reuseste sa-l trimita pe Vasile Blaga la carat lazi prin vama !