Nichita e supărat foc că jurnavirtual a scris că s-a autoinvitat la conferinţa FILIT, fluturând azi o hârtie care chipurile reprezenta invitaţia. De ce minţiţi, domnule primar?

Gheorghe Nichita s-a arătat deranjat că jurnalvirtual a dezvăluit că a apărut neinvitat la conferinţa FILIT de ieri de la Universitatea Cuza. Azi, într-o conferinţă de presă ţinută la primărie, Nichita a fluturat o hârtie, care reprezenta chipurile invitaţia la eveniment.

„Nu am venit neinvitat, aceasta e invitaţia, o am aici. Nu dau buzna în casa cuiva neinvitat”, a spus nervos Nichita, care a ţinut hârtia deasupra capului doar câteva secunde.

Ce reprezenta documentul respectiv, doar Nichita ştie, dar adevărul gol-goluţ este că o asemenea invitaţie nu a existat. Organizatorii s-au trezit pe nepusă masă cu Nichita în sală, prezenţa acestuia fiind o surpriză.

Iar ca adevărul să fie spus până la capăt, mai e un lucru care a ieşit la iveală.

Cu câteva zeci de minute înainte de conferinţa FILIT, o angajată a primăriei i-a contactat pe organizatori, spunându-le că la eveniment va participa şi primarul, ba mai mult, Nichita vrea să stea în capul mesei, la prezidiu.

Acest lucru nu s-a întâmplat, primarul luând loc în sală, alături de jurnalişti.

PS: Pentru a închide subiectul, jurnalvirtual aşteaptă de la primărie documentul fluturat de Nichita, care ar reprezenta invitaţia cu pricina. Documentul va fi publicat integral.

Diverse

Comentarii

7 comentarii to “Nichita e supărat foc că jurnavirtual a scris că s-a autoinvitat la conferinţa FILIT, fluturând azi o hârtie care chipurile reprezenta invitaţia. De ce minţiţi, domnule primar?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)