Vicele Surdu nu se lasă: «Şedinţa de excludere din PDL a fost o parodie. Mă consider membru PDL»
Viceprimarul Gabriel Surdu nu a participat la şedinţa CCL de vineri seară de la PDL în cadrul căreia a fost exclus din partid. El a declarat pentru Ziarul de Iaşi că există un statut şi o lege şi că acestea trebuie respectate.
„Statutul şi legea îşi vor spune cuvântul asupra felului în care s-au manifestat cei care au organizat parodia. Există un statut şi o lege, şi sunt la îndemâna oamenilor cinstiţi, şi mă voi folosi de ele. Habar nu am ce s-a întâmplat la şedinţă. Am luat la cunoştinţă din presă ce vor să facă, şi prin urmare statutul şi legea trebuie respectate chiar dacă e un partid politic. Cand voi lua la cunoştinţă ce s-a întâmplat, voi proceda ca atare. Să vedem dacă există un motiv, dacă cei care au făcut acest lucru s-au încadrat în statut şi în legislaţie. Eu mă consider, sunt membru PDL“, ne-a declarat Surdu.
Liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea susţine că şedinţa de vineri a fost statutară şi că Surdu are dreptul să conteste.

”La indemana oamenilor cinstiti”…:))) A ajuns de rasul curcilor batranul Surdu.
Ha! Aici doream sa se ajunga! Chiar imi doream..sa se pronunte o instanță despre toate abuzurile acestor traseisti.
Pai si normal ca este membru PDL! Si inca unul important! Sa organizezi CCL nu membri facuti peste noapte. Pff..pe cine impresioneaza Oprea, Spanu si Grigore?
Domnul Surdu a cules ceea ce a semanat!La fel a procedat si dumnealui cu Oprea,Spanu si Grigore si chiar mult mai rau.