Deputata PSD Cristina Nichita, atac la MRU: Îi amintesc onorabilului dascăl de istorie că, în urmă cu un secol, nu se găseau pe piaţa liberă nici gel de duş, nici unguente
«După o meteorică (dar strălucitoare) carieră de prim-ministru, MRU atacă viguros o nouă devenire politică personală, plasat sub semnul dramatic al sacrificiului. De ce “sacrificiu”? Marele partid de dreapta cu care ne ameninţă vrea martiri? Nu, dreapta asta super dezvoltată nu are nevoie de sacrificii inutile, nimeni nu este în pericol de a găsi un butuc în loc de o pernuţă.
Nimeni nu risca nimic pe-acolo. Apropo, verbul “a risca”, nu se conjugă la diateza reflexivă. Nu poţi spune “mă risc”, pentru că, dacă spui, că mâine vei afirma peremptoriu că “se merită” sau că “nu se merită” şi, fireşte, noi vom înţelege că a lipsit de la orele de română în ciclul primar, având zăbăluţe sau urticarie.
Trecând, însă de limba maternă, ajungem la istoria contemporană a neamului şi aflăm că ţinta pe care şi-o propune noul mare partid este să se întoarcă în timp cu o sută de ani. Nu e rău. Traiul era mai tihnit, poluarea mediului nu exista, şomajul nici atât. Dar, îi amintesc onorabilului dascăl de istorie că, în urmă cu un secol, nu se găseau pe piaţa liberă nici gel de duş, nici unguente pentru organism, iar din Japonia se importau mătăsuri şi porţelanuri fine, nu carne de vită Kobe. Viaţa era mai frustă şi, din punct de vedere politic, dreapta era marcată de un cerc conservatorist. Eu credeam că lumea evoluează. Se vede că mă înşelam.
MRU este supărat că marea dreaptă se naşte greu. Aşa se întâmplă uneori, dar totul se va termina cu bine şi, apoi, vom râde cu toţii.
MRU este supărat pe PMP-işti, despre care afirma că sunt oameni valoroşi şi acătări, dar care au ales greşit. Eu cred că este doar o rătăcire de moment şi, în final, se vor reuni, dreptaci cu dreptaci, într-o fericită devălmăşire.
MRU este supărat pe Victor Ponta care îl deranjează peste poate. De la înălţimea ameţitorului său scor electoral de unu şi ceva la sută, MRU îl gratulează pe Victor Ponta cu toate atributele injurioase pe care le poate suporta spaţiul virtual. Victor Ponta nu a făcut niciodată nimic. MRU a făcut totdeauna totul. Victor Ponta e rău. MRU e bun. Victor Ponta nu ştie. MRU ştie. Victor Ponta n-are. MRU are. Şi aşa mai departe».
SURSA: Comunicat de presă Cristina Nichita, deputat PSD
Nu am inteles nimic. Cel care a scris acest „comunicat” (pentru ca d-na Nichita stie doar sa croseteze) are probleme mari. Din pacate e si el platit din banii nostri.
no comment. chiar no comment..a o comenta pe nulitatea aceasta, te decade mult prea mult. De aceea, n-o s-o fac.
In urma cu un secol croitoresele faceau croitorie mandre de meseria lor . Nu cautau sa parvina si noci ni dadeau tzepe…asa-i cand ajung ignorante in politica. Cred ca se pricep la orice , dar mai ales la sfaturi . Evident consilierii madamei cred ca se pricep mai bine la croitorie
@Gabriel Popescu:


Ceea ce vrea sa spuna tovarasa Cristina Nichita e ca… de data asta e MRU vinovat pentru inundatii , nu Traian Basescu !
Iar bietul Ponta transpira incercand sa impinga apele inapoi la locul lor !
By the way… prim plagiatorul a comis-o din nou !
” Echipa de imagine a prim-ministrului Victor Ponta a comis o nouă gafă, tot la inundaţii. Pe pagina de Facebook a şefului Guvernului României a fost postată o fotografie cu Victor Ponta în vizită de lucru prin zonele afectate de viitura puternică din Gorj. Una dintre imagini îl arată pe prim-ministru cu pantofi lustruiţi impecabil alături de o femeie sinistrată care are cizme din cauciuc şi este plină cu noroi pe picioare şi pe mâini. Fotografia a stârnit în reţele sociale comentarii foarte critice, similare celor provocate după ce pe site-ul Guvernului a apărut o fotografie cu Victor Ponta într-o barcă gonflabilă, în apă până la glezne, purtat aproape pe braţe de mai multi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman. Fotografia de astăzi a fost postata pe pagina oficială de Facebook a prim-ministrului Victor Ponta şi a stârnit reacţii foarte critice. Unii dintre cei care au comentat s-au adresat in termeni foarte duri politicianului pentru contrastul dintre aspectul impecabil al aceastuia şi femeia sinistrată plină cu noroi. Foarte multe dintre aceste comentarii au fost ulterior eliminate, probabil de echipa de imagine care gestionează contul de Facebook al lui Victor Ponta. Prim ministrul nu este singurul lider socialist naţional care ajunge într-o astfel de situaţie. Preşedintele Franţei, François Hollande, lider al Partidului Socialist Francez a fost fotografiat intr-o ipostază aproape identică. ” (EvZ)
Ah , socialistii astia… !!