Noutăţi de pe frontul demiterii primarului Nichita. Tomaşeschi afirmă că oamenii au început să-l întrebe de tabele cu semnături: «Un ieşean mi-a spus că adună 500 de semnături»

Dragomir Tomaşeschi, cel care a lansat ideea cu referendumul de demitere al primarului Nichita, spune că oameni simpli au început să vină la PDL, pentru a se interesa cum pot sa sprijine această acţiune.

„Au venit deja oameni la partid să întrebe unde găsesc tabele pentru semnături. Un ieşean mi-a transmis că adună singur 500 de semnături”, a declarat Tomaşeschi.

El a precizat că subiectul a fost abordat în treacăt şi la şedinţa de ieri a conducerii centrale a PDL.

„Conducerea partidului m-a lăudat pentru acţiunea de luni, fără să fi adus eu vorba despre subiect. Le-am explicat că strângerea semnăturilor va dura până în decembrie, urmând ca referendumul să-l facem la începutul anului viitor. Domnul Blaga (Vasile Blaga, preşedintele PDL, n.r.) a apreciat că este nevoie de o opoziţie puternică împotriva PSD la Iaşi, virulentă. Vom conlucra în această acţiune şi cu prietenii noştri liberali din Podu Roş. Cine are reţineri, sau îi este teamă, sau are înţelegeri subterane cu PSD“, a declarat pentru Ziarul de Iaşi liderul filialei municipale a PDL, Dragomir Tomaşeschi.

Ce spune Nichita despre demersul venit din zona opoziţiei

„Credeţi că eu stau acum să-i răspund lui Tomaşeschi? Suntem într-o zi frumoasă, am inaugurat un centru tehnologic regional, este o investiţie făcută în manda­tul meu, propusă de către noi, echipa din Primărie. Ce-a făcut dânsul până acum în viaţa asta? V-a invitat la vreo asemenea in­vestiţie să o inaugureze? V-a invitat măcar să-şi pună gardul la curte? Daţi-o încolo, de-acuma dis­cutăm despre oricine? Baba Lenţa din piaţă acuma stă toată ziua la discuţii? Aşa sunt mulţi cârcotaşi, mulţi oameni care nu-s băgaţi în seamă de nimeni şi se agaţă de primar ca scaiul. Nu se prind scaieţii de mine acuma, staţi liniştiţi“, a spus Gheorghe Nichita, tot pentru Ziarul de Iaşi.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Noutăţi de pe frontul demiterii primarului Nichita. Tomaşeschi afirmă că oamenii au început să-l întrebe de tabele cu semnături: «Un ieşean mi-a spus că adună 500 de semnături»”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)