Ministrul Ioan Rus semnează în sfârşit avizul prin care aeroportul Iaşi poate pune mâna pe banii europeni
La două luni după ce Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru aeroportul Iaşi, Ministerul Transporturilor renunţă la încăpăţânare şi semneaza avizul pentru cererile de rambursare.
„Mă bucur că, în sfârşit, situaţia a fost înţeleasă la nivelul Ministerului Transporturilor şi că singurul document care ne lipsea pentru a putea începe decontarea fondurilor europene a fost semnat. Prin această finanţare europeană, judeţul Iaşi îşi recuperează banii alocaţi pentru Aeroportul Internaţional Iaşi. Acei bani vor fi utilizaţi, în primul rând, pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Aeroportul modernizat nu înseamnă beneficii doar pentru Judeţul Iaşi, ci pentru întreaga Regiune de Nord-Est. Este pasul care va duce la atragerea de investitori, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea bunăstării întregii comunităţi”, a declarat azi Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi.
