Liberalul Dangă despre referendumul cu demiterea lui Nichita: Vom discuta în ACL, e nevoie de coerenţă şi unitate

Liderul filialei municipale a PNL Iaşi Marius Dangă a comentat azi iniţiativa lui Dragomir Tomaşeschi de a strânge semnături pentru a declanşa referendumul de demitere al primarului Nichita.

Dangă a spus că subiectul va fi discutat în ACL Iaşi, dar că pe orice decizie, e nevoie de coerenţă şi unitate.

„PNL e un adversar constant al actualului primar. Obiectivul nostru este ca în 2016 actuala administraţie locală de stânga să fie eliminată. Dacă însă va exista o acţiune legală ca asta să se întâmple mai repede nu vom ezita”, a declarat azi liderul PNL Iaşi într-o conferinţă de presă.

Marius Dangă a adăugat că este necesară o analiză atentă asupra oportunităţii declanşării unui referendum, pentru că s-a văzut că în situaţii similare, adversarul iese întărit.

Liberalul s-a referit la cele două suspendări ale şefului statului Traian Băsescu, ambele eşuate.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)