Tinerii liberali ieşeni au inaugurat pasajul din Fundaţie. Surpriză: prin tunel încap trei maşini. Nichita nu a participat la eveniment
Inaugurare azi la pasajul din Fundaţie. Momentul inedit a fost pus în scenă de tinerii liberali ieşeni. Aceştia au venit cu panglică, foarfece şi trei maşinuţe, exact în ziua în care primăria anunţa că va da în funcţiune măreaţa construcţie.
„Tinerii liberali au venit la „inaugurarea” pasajului de la Fundaţie, moment anunţat de Primărie încă de luna trecută. Ne-am gandit că, după 3 amânari, de data aceasta va fi cu noroc. Am venit chiar şi cu panglică, foarfece şi „maşini” de dimensiuni potrivite pentru a ne asigura că vor putea circula prin Pasaj fără nicio problemă. Din păcate pentru ieşeni, panglica a ramas netăiată şi pasajul neterminat. Acest proiect este expresia neputinţei administraţiei PSD de a gestiona proiectele Iaşului într-un mod temeinic”, a declarat Răzvan Timofciuc, preşedintele Organizaţiei Municipale a TNL.

