Tensiuni mari în PSD Iaşi. Motivul: numirea lui Cârlan ca prefect
Mai mulţi oameni de bază din PSD Iaşi nu văd cu ochi buni numirea lui Dan Cârlan ca prefect de Iaşi. Aceştia îi reproşează lui Nichita că a apelat la un fost lider PD pentru funcţia cea mai importantă din judeţ.
„Să ne explice domnul Nichita de ce l-a pus pe Cârlan. Ne iau de proşti ăştia? Să muncească ei în campanie pentru Ponta, pe noi nu ne mai interesează. Dacă nu se renunţă la Cârlan, atunci noi nu vom mişca un pai. Păi cum să mă duc eu în campanie? Cum să le explic că am numit un om din PD?”, a declarat pentru jurnalvirtual unul din liderii marcaţi ai filialei PSD Iaşi.
Surse din PSD Iaşi spun că azi este programată o reuniune fulger, la care participă parlamentarii de Iaşi ai PSD. Nu este exclus să se facă o altă propunere pentru postul de prefect al Iaşului.
