Cum a fost la ceremonia de inaugurare a noii piste de la aeroport

Noua pistă a aeroportului Iaşi a fost inaugurată joi, în prezenţa ministrului Transporturilor Ioan Rus şi a mai multor oficialităţi locale şi judeţene, la festivităţi asistând peste o mie de ieşeni.

Festivitatea s-a desfăşurat pe pista veche, unde a fost instalat un cort uriaş, participanţii la eveniment asistând şi la aterizarea cursei Tarom Roma-Iaşi.

Au fost prezenţi ministrul Transporturilor Ioan Rus, preşedintele Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei, primarul Gheorghe Nichita, parlamentari şi şefi de instituţii din Iaşi. De asemenea, la ceremonie au fost prezenţi prim-vicepreşedintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu şi Simona Man, preşedinte al PPDD.

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a spus în discursul său că România nu poate fi legată de Uniunea Europeană cu lanţuri, ci prin infrastructură, el adăugând că „provinciile româneşti sunt unite, dar nu sunt integrate”.

„Dezvoltarea Iaşiului înseamnă dezvoltarea Moldovei, iar dezvoltarea Moldovei înseamnă dezvoltarea României. Mă bucur că ieşenii au înţeles că mamele noastre nu ne-au făcut nici pesedişti, nici liberali, nici democrat-liberali, ci români şi majoritari ortodocşi. Noi trebuie să învăţăm să gândim pentru România, nu cu patimă politică”, a afirmat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

La rândul său, preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei a precizat ă bucuria Iaşiului legată de modernizarea aeroportului nu ar trebui să însemne tristeţea Sucevei şi a Bacăului, oraşe, care la rândul lor, dispun de aeroporturi.

„Aeroportul din Iaşi, alături de cele din Suceava şi Bacău, constituie pilonii pe care trebuie să se dezvolte întreaga regiune. Fără aeroport nu aveam şansa dezvoltării”, a spus Adomniţei.

El a adăugat că principala solicitare a investitorilor ieşeni la adresa guvernului este realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

Directorul Aeroportului Iaşi Marius Bodea a declarat în cadrul aceleiaşi festivităţi că lucrările la noua pistă s-au desfăşurat fără sincope, investiţia fiind terminată cu aproape un an mai devreme faţă de termenul stabilit prin contract cu constructorii.

„Sunt trei milioane de metri cubi de pământ excavaţi. S-a lucrat pe teren minat, pentru că s-a găsit muniţie. Îi mulţumesc lui Relu Fenechiu, părintele acestui proiect”, a spus Marius Bodea.

De altfel, directorul aeroportului ieşean a citit un mesaj adresat de Relu Fenechiu, încarcerat în prezent în penitenciarul din Iaşi, în care fostul ministru al Transporturilor aminteşte că a pus presiune pe toate guvernele de după 2004 pentru realizarea investiţiei.

Festivitatea a durat două ore, în cadrul ceremoniei fiind inclusă şi o slujbă de sfinţire a noii piste, oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan şi de episcopul romano-catolic Petru Gherghel.

Evenimentul a fost prezentat de cunoscuta prezentatoare TV Simona Gherghe, originară din Iaşi. În program au fost incluse şi două momente susţinute de trupa Amadeus.

Administratie

Comentarii

2 comentarii to “Cum a fost la ceremonia de inaugurare a noii piste de la aeroport”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)