Reacţia PSD Iaşi la gestul cu teii al Monicăi Macovei: O manipulare politică în detrimentul Iaşului

«Declaraţiile de astăzi ale candidatului fără şanse de a strânge semnăturile necesare candidaturii la alegerile prezidenţiale reprezintă o nouă dovadă a manipulării politice în detrimentul Iaşului.

După ce liderii PNL Iaşi au orchestrat luni de zile o acţiune de defăimare a Iaşului, pe motiv că în municipiu „s-au tăiat toţi teii”, astăzi Monica Macovei intră în acest bâlci politic aruncând noi minciuni în spaţiul public.
Declaraţiile doamnei Monica Macovei nu merită comentate, neavând nicio legătură cu realitatea. În fapt, în Iaşi sunt peste 11.600 de tei, iar recent, la propunerea viceprimarului Mihai Chirica, Consiliul Local Iaşi a aprobat în unanimitate plantarea a 10.000 de tei, în perioada 2014 – 2016, în 4 cicluri de plantare, câte două pe an, în perioada optimă indicată de specialişti.
Organizaţia PSD Iaşi a fost singura formaţiune politică implicată la modul concret, prin cele două acţiuni de plantare de arbori, chiar în această primăvară (în Copou şi în Tudor Vladimirescu).
O aşteptăm pe doamna Macovei, la fel ca şi pe membrii altor partide, la acţiunile de plantare, care au loc în fiecare an. E drept, să plantezi un copac este ceva mai greu decât să ataci imaginea Iaşului, din vorbe … »

SURSA: PSD Iaşi, pagina de Facebook

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Reacţia PSD Iaşi la gestul cu teii al Monicăi Macovei: O manipulare politică în detrimentul Iaşului”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)