Operfado, un spectacol grandios în aer liber duminică la Iaşi
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet şi lumină“, ediţia a IV-a. Spectacolul inedit va deschide stagiunea 2014- 2015, duminică, 14 septembrie, de la ora 20.30, şi va avea loc în aer liber, pe esplanada Teatrului Naţional Iaşi.
Invitaţi speciali vor fi soprana Elena Moşuc, belcantistă renumită pe marile scene internaţionale, Gonçalo Salgueiro (Portugalia), alături de Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogério Ferreira (chitară clasică) şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Gabriel Bebeşelea, laureat al Galei Premiilor Operelor Naţionale 2014.
Spectacolul va cuprinde arii de operă şi de musical, precum şi cântece fado, încununate de jocuri de lumini, lasere şi artificii.
Evenimentul grandios, cu o durată de o oră şi jumătate, este realizat după modelul celui oferit în ultimii trei ani la deschiderea stagiunii şi reprezintă un dar al instituţiei pentru publicul larg, prezent în număr foarte mare la ediţiile anterioare (2011 – peste 5000 de spectatori, 2012 – peste 7000 de spectatori, 2013 – peste 9000 de spectatori).
Anul acesta, în luna aprilie, celebra soprană Elena Moşuc alături de Gonçalo Salgueiro, orchestra şi corul Operei Iaşi, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, au adus în premieră mondială, în capitala Moldovei, OPERFADO. Concertul s-a bucurat de un succes răsunător, astfel încât Opera Naţională Română Iaşi îi readuce pe îndrăgiţii artişti în faţa publicului. La acest eveniment accesul este liber. De asemenea, spectacolul va fi transmis online pe www.operaiasi.ro.
Aclamat pentru versatilitatea talentului său, pentru eleganţa prezenţei lui scenice şi pentru vibraţia emoţională a cântului său pasionat, Gonçalo Salgueiro a devenit un star fado în Portugalia şi a realizat trei albume muzicale de gen: No Tempo das Cerejas / În anotimpul cireşelor (CD, 2002); Segue a Minha Voz / Urmează-mi glasul (2006; CD reeditat în 2012); Gonçalo Salgueiro (CD şi DVD, 2009/2010). Pentru cântecele pe care le-a înregistrat, Gonçalo Salgueiro a reluat teme mai vechi de fado, a creat altele noi, pentru care a scris şi versuri emoţionante, remarcându-se ca un veritabil deschizător de drumuri în muzică şi ca un poet rasat, sensibil.
Fado este o muzică descrisă ca fiind „cântecul popular urban al Portugaliei”. Exprimă singurătatea, melancolia, dorul, chiar şi o viziune fatalistă asupra sorţii. Gen muzical interpretativ şi melodic, fado se presupune că a apărut în Lisabona la începutului secolului al XIX-lea. Astăzi este o marca a limbii şi culturii portugheze, adaugată în 2011 la Patrimoniul Cultural UNESCO.
SURSA: Comunicat de presă Opera Română Iaşi
