Culmea traseismului: Consilierul judeţean PDL Radu Ursanu s-a dus la PSD. El a lipsit luni bune din sedintele de la CJ. Pedeliştii l-au păsuit, fără a-l înlocui din CJ, ştiind că Ursanu e bolnav
Pedelistul Radu Ursanu, consilier judeţean, şi-a luat zborul către PSD. El este unul dintre cei asupra cărora planează suspiciunea că a trădat în plenul CJ în urmă cu ceva timp, votând se pare pentru demiterea lui Victor Chirilă din postul de vice al instituţiei.
Ursanu a candidat atunci la postul de vicepreşedinte al CJ, fiind propus de PDL, însă a obţinut doar 4 voturi din partea celor 6 pedelişti prezenţi la şedinţă.
De câteva luni bune, Ursanu nu mai participă la şedinţele de CJ, surse din apropierea sa afirmând că ar fi grav bolnav. Acesta a fost şi motivul pentru care PDL Iaşi nu l-a înlocuit din CJ, aşteptându-se ca Ursanu să-şi revină din punct de vedere medical.
„Nu mă mai regăsesc în PDL”, explică Ursanu decizia de a pleca din rândurile democrat-liberalilor.
Întrebarea e de ce Ursanu a ales tocmai un partid de stânga pentru a-şi continua cariera politică. Rămâne un mister faptul că toţi cei nemulţumiţi de PNL sau PDL se duc direct în braţele PSD, deşi ar avea posibilitatea să aleagă o altă formaţiune de dreapta sau sa ramana independenti.
Surse politice spun că alţi doi consilieri judeţeni pedelişti ar putea face pasul rapid către PSD.

Și este numai începutul!