Noutăţi de pe frontul dezertărilor la Iaşi. PSD vrea să pună mâna pe edilii ACL, dar planul cu racolările merge mai greu decât au anticipat social-democraţii
Până în prezent, doi primari PNL din judeţ, de la Moţca şi Alexandru Ioan Cuza, au admis că ar putea trece la PSD. Alţi câţiva primari sunt în discuţii cu social-democraţii, dar sunt indecişi, întrucât nu sunt siguri că vor obţine finanţare pentru diverse proiecte.
Joi seara, s-a aflat în Iaşi liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu. El se îndrepta către aeroport, venind de la Suceava, şi a avut se pare o întâlnire la Ciric cu Victor Chirilă şi câţiva susţinători ai PLR. Unele surse spun că la discuţii ar fi fost prezenţi doi primari liberali, de la Prisăcani şi Mironeasa.
Presiune mare există şi asupra edililor PDL, acestea venind tot dinspre zona PSD. Sunt vizaţi inclusiv primarii de la Tansa şi Ţibana, din colegiul şefului PMP Petru Movilă.
Cât priveşte municipiul Iaşi, e o întreagă forfotă în rândul consilierilor locali şi judeţeni. Cel puţin doi consilieri locali PDL sunt aşteptaţi să treacă la PSD, vorbindu-se de Axinia şi Bârhală.
În CJ, pedelistul Radu Ursanu a anunţat deja că face pasul către PSD, dar mai sunt şi alţi consilieri PDL cu gânduri de plecare. Vasile Toma a devenit de ceva timp extrem de critic la adresa PDL, dar şi a PNL, un alt nume cu semnul intrebarii pentru liderii PDL fiind Dorel Lebădă.
Există însă o precauţie în rândul aleşilor din judeţ de a fugi la alt partid, pentru că există riscul pierderii mandatelor.
Duminică, la Casa Studenţilor, va avea loc o reuniune a aleşilor locali PNL şi PDL, la care sunt aşteptaţi toţi primarii din judeţ.

Ei nu realizeaza ce-i asteapta. Proiectul de lege este deja dus in parlament. Dupa finalizarea procesului legislativ, urmeaza atacul la Curtea Constitutionala. Pana acum exista deja 2 decizii ale acesteia impotriva traseismului. Asadar, dupa suspendarea legii prin OUG 55, se revine la legea de dinaintea ei, avand ca efect purificarea de traseisti, prin excluderea acestora din pozitiile ce le-au avut inaintea ordonantei.
Toata povestea asta este asemanatoare celei de Boboteaza, a aruncatului Sfintei Cruci in Dunare, actiune la care aveau voie sa participe si puscariasii cu cele mai grele pedepse. Cine scotea crucea pe mal era scutit de pedeapsa, dar pana sa aiba un astfel de statut zeci sau sute se macelareau intre ei sperand sa obtina performanta amintita.
De data asta, PSD-ul va iesi cu crucea la mal, dar nici el nu va ramane nepedepsit.