Macovei a vizitat firma ieşeană Electra. Un angajat a întrebat-o cum îl va schimba pe Ponta dacă ajunge preşedinte
Prezentă azi la Iaşi, Monica Macovei a vizitat grupul de firme Electra, cu o vechime de 23 de ani, care numără 160 de angajaţi. După ce a asistat la o scurtă prezentare a firmei ieşene, Macovei s-a întâlnit cu zeci de angajaţi ai unităţii.
Întrebată de un angajat cum îl va schimba pe Victor Ponta din funcţia de premier dacă va ajunge preşedinte, Macovei a spus că va respecta legea, dar că „poate intre timp îl dau jos ai lui din PSD”.
„Dacă ei nu-l dau, asta e. Nu poţi dizolva Parlamentulm, că încălcăm Constituţia şi ieşim din Europa. Putem crea o majoritate, care printr-o moţiune de cenzură să demită guvernul”, a afirmat Monica Macovei.
Patronul Electra, Marian Berdan este plecat la un târg în Germania şi nu a fost prezent la întâlnirea cu Macovei, în schimb Sorin Popa (director în cadrul grupului) a pus pe tapet două cerinţe din partea mediului de afaceri ieşean.
Prima se referă la instaurarea statului de drept, iar cealaltă este realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.
În ceea ce priveşte proiectul autostrăzii, Macovei a spus că dacă s-ar recupera măcar o parte din banii care se fură, atunci România ar arăta altfel.
„Uitaţi-vă doar la ultimele patru dosare: Lukoil, Microsoft, SIVECO şi cel cu retrocedările. În total, vorbim de prejudicii de 650 milioane de euro. Cu aceşti bani putem face 90 de kilometri de autostradă de munte şi 150 de kilometri de autostradă la câmpie. Evaziunea fiscală este estimată la 50 miliarde de lei. Imaginaţi-vă că dacă am recupera măcar jumătate din suma asta, am face 800 de kilometri de autostradă”, a afirmat Macovei.

Despre Monica Macovei se poate comenta ceva ? Ca despre Iohannis… pare-se ca pe JurnalVirtual nu e voie !
???
La 3 articole despre Iohannis mi-au disparut comentariile in haurile internetului… n-au ajuns nici macar in camera de asteptare ( a moderarii ) , la incercarile de repostare a aparut avertizarea ” duplicate comment detected; it looks as though you’ve already said that ” . Da , insa n-a aflat nimeni !


S-au dus pe apa sambetei ( apa nu era , dar sambata da ! ) banii ( by the way… tot 30 de lei ? ) primiti pentru prezenta .
Ultimul era asta :
Ce lovitura , Iohannis l-a facut praf pe Ponta Manevratu , prim plagiatorul nici nu mai are curaj sa candideze , va anunta curand ca se retrage…
Fara politicieni care sa ” bage mâna în banul public ” nu-si va mai permite nici PNL asemenea manifestari…
Da , ok , Klaus va propune schimbarea legislatiei de finantare a partidelor si campaniei , imediat ce ajunge presedinte , dar nu inteleg de ce isi imagineaza ca parlamentarii puterii vor fi de acord…
” Vad in multime o mare multime… ”
Pai de unde era el… se vedea bine . N-a vazut o mica multime , ci o mare multime . De pesedisti care incercau sa fure din buzunarele celor veniti sa-l aplaude pe Iohannis ; n-au avut prea mult noroc , deoarece electoratul liberal statea cu mainile in buzunare , in loc sa-l aplaude pe Klaus , numai purtatorii de pancarte si-au pierdut portofelele .
Aoleu…da ce cauta Doamna Macovei in firma lui Berdan, marele sef pemepist, cel care se batea cu pumnul in piept ca pemepist mai mare ca el nu exista in acest oras?
Rusinica, Berdane, rusinica! Dar, Domnule Ghetau, as fi curioasa sa aflu ce parere are Berdan de acest subiect, poate ii dati un telefon sa aflam si noi, cei mai mici si mai prosti, pe cine din cele doua doamne o sustine?!