Ziarul Evenimentul prezintă reţeta PSD de racolat primari. Edilul de la Şipote: Au promis că-mi radiază datoriile primăriei. Primarul de la Andrieşeni: Văzând că n-au succes, m-a chemat prefectul la el

Primarul de la Andrieşeni Maricel Turcu a precizat pentru ziarul Evenimentul că, în primă instanţă, PSD a încercat să-l ademenească cu promisiuni de sprijin financiar.

În cazul Andrieşeni, această metodă nu a funcţionat, iar, conform edilului, s-au abătut asupra lui „presiuni şi ameninţări”. Întâmplător sau nu, Turcu a fost sancţionat cu o amendă de 10.000 lei de către prefectul Dan Cârlan pentru neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti.

„Văzând că nu cedez la presiuni, ce-au spus? Hai călare pe prefect. Domnul prefect mă invită la domnia sa pe motiv că nu aş fi pus eu în aplicare o sentinţă civilă. Ăsta a fost pretextul. Eu m-am dus pregătit să vorbim despre dosarul respectiv. Recunosc, nu a spus cu guriţa lui, aşa, treci la PSD, dar, în schimb, tu trebuie să taci din gură (…), trebuie să munceşti, mai răspunde la telefoane – eu din cauza presiunilor nu am mai răspuns la telefoane. Ne-am urat succes în activitate şi am plecat. Cum am ieşit de acolo m-a luat în primire domnul Cristi (Cristian Stanciu, n.r.) şi am văzut care e mersul. Hai totuşi să vedem ce facem, nu vii? El tot îmi spunea că domnul Ponta iese preşedinte…Dacă iese Ponta preşedinte, de ce simţiţi nevoia să vă faceţi obligaţie şi pentru mine?”, a spus Turcu.

Aceleaşi presiuni PSD au fost şi asupra primarului de la Şipote, Ionel Nicuriuc.

„Au venit la mine patru persoane, doi primari, domnul Stanciu şi un domn de la Prefectură. Că voi primi fonduri, că va fi mai bine, voi fi într-o echipă mai mare. Au promis că-mi radiază datoriile pe care eu le-am preluat de la vechea administraţie, că reeşalonează factura la E.ON – primărie e în pericol de a rămâne fără curent – , cu furnizorii la fel”, a susţinut  Ionel Nicuriuc, primarul de la Sipote.

Prefectul Cârlan a precizat că Şerbescu este personal contractual la Instituţia Prefectului, subliniind că directorul său de cancelarie este în concediu, iar activitatea sa la Instituţia Prefectului nu are nicio legătură cu activitatea politică.

Edilul de la Şipote se teme de represalii din partea PSD după ce a refuzat înscrierea în acest partid.

„Ca să fiu sincer, mă aştept la repercusiuni. Asta te face să-ţi fie frică. Pentru persoana mea nu am de ce să-mi fie teamă, odată ce ştii că eşti curat (…), dar în ziua de astăzi se găsesc motive pentru orice. Avem 6.000 de locuitori şi 9.000 ha în comună. Dacă cineva vrea să-ţi caută nod în papură…”, a conchis primarul din Şipote.

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)