ACL: În slujba PSD sunt puse instituţii din subordinea primăriei Iaşi, pentru ca rezultatul votului să fie radical modificat
«În aceste zile, la instituţiile din subordinea Primăriei Municipiului Iaşi se petrec o serie de ilegalităţi şi abuzuri menite să fraudeze votul de pe 16 noiembrie. Astfel, în slujba PSD sunt puse o întreagă suită de instituţii şi companii din subordinea Primăriei, folosindu-se date şi fonduri publice, utilizându-se constrângerea, pentru ca rezultatul votului din municipiul Iaşi de pe 16 noiembrie să fie radical modificat. Mai mult de 10% din voturi vor putea fi controlate şi dirijate prin trei metode distincte:
1. O direcţie din cadrul Primăriei, subordonată Primăriei, respectiv Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) a pus la dispoziţia unui partid politic concurent în alegeri, în speţă PSD, baza de date integrală – o listă care nu e de uz politic -, cu nume, prenume, cu CNP, adresă poştală, ale tuturor persoanelor care au beneficiat în timp, de asistenţă socială, de la Primăria Municipiului Iaşi, adică din banii tuturor ieşenilor.
Această bază de date a fost pusă la dispoziţia PSD de către DAC tocmai cu intenţia ca aceste persoane să fie sunate şi îndemnate să voteze PSD şi pe Victor Ponta.
Cel mai concret exemplu sunt cele 31.500 de tichete de 70 lei acordate de Primăria Iaşi înaintea Sărbătorilor Iaşului. În aceste zile, call-center-ul de la PSD sună persoanele din această bază de date să le amintească faptul că dl Primar Gheorghe Nichita, în marea sa bunăvoinţă, cu banii publici, nu cu fondurile PSD sau ai domniei sale, le-a făcut acest mărinimos cadou şi că bine ar face acei oameni să voteze candidatul PSD, Victor Ponta. Este evident că se subînţelege că o eventuală înfrângere a candidatului Victor Ponta va duce la sistarea acordării acestor tichete.
Inclusiv începând de astăzi, DAC va distribui peste 11.000 astfel de tichete din cele 31.500. Această sumă, de peste 21 de miliarde le vechi, înseamnă relativ puţin raportat la nivelul bugetului Iaşului. Numai că, cu această sumă, se cumpără 31.500 voturi din cele cca. 300.000, deci aprox. 10% din voturile care vor fi exprimate.
2. Se mai întâmplă o ilegalitate, care s-a întâmplat tot timpul. La toate instituţiile din subordinea Primăriei, CITADIN, DSPM, SALUBRIS, CET, a venit politrucul de partid şi a forţat toţi angajaţii să semneze un angajament prin care aceştia vor merge la vot şi vor vota PSD – Victor Ponta. Oamenii sunt realmente speriaţi şi înfricoşaţi de perspectiva unei eventuale sancţiuni, inclusiv a disponibilizării, ca urmare a neprezentării la vot sau a opţiunii personale pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis.
3. În urma rezultatelor slabe înregistrate de PSD în municipiul Iaşi după primul tur al alegerilor prezidenţiale din data de 2 noiembrie, organizaţia municipală a PSD a trecut la măsuri în forţă. Astfel, au fost verificaţi membrii de partid dacă au votat (timbrul de control cu menţiunea „votat” aplicat pe cărţile de identitate), precum şi angajaţii Primăriei sau cei aflaţi în companiile sau instituţiile din subordine. Mai mult, pentru membrii PSD s-a luat o măsură nouă, respectiv compararea listelor de vot permanente din fiecare secţie, astfel să poată fi identificaţi membrii PSD şi familiile acestora care nu s-au prezentat la votul din 2 noiembrie 2014. Aceştia au fost contactaţi şi li s-a pus în vedere – sub ameninţarea excluderii sau represalii pentru cei angajaţi în diverse compartimente ale Primăriei – că este obligatoriu să se prezinte duminică la vot.
„Aceste abuzuri din partea Primăriei nu pot rămâne nesancţionate la nesfârşit. Nu se poate să vină un membru de partid să-ţi pună în faţă un tabel doar ca să te ameninţe că dacă nu votezi cu PSD vei fi dat afară din serviciu, îţi vei pierde locul de muncă. Este ceva de neînchipuit, o reeditare a vremurilor de dinainte de 1989. S-a mai întâmplat şi în alte campanii, cea mai dură fiind campania pentru alegerea Primarului din 2008 când exact la fel s-au petrecut lucrurile, folosindu-se instituţiile din subordinea Primăriei, şantajul şi ameninţarea. şi acum se repetă pentru că disperarea este mare. Pentru că dacă le-ar fi mers bine, nu ar fi făcut aceste abuzuri” a declarat preşedintele PNL Iaşi, Cristian Adomniţei.
ACL face apel, pe această cale, la organele abilitate să sporească vigilenţa şi să investigheze aceste acţiuni ilegale ale PSD, care pun instituţiile, fondurile şi datele publice la dispoziţia unui competitor politic.
Ne exprimăm, pe această cale, îndemnul la o campanie civilizată, chiar din partea celora care simt că vor pierde aceste alegeri. Îi îndemnăm să respecte legea, mai ales că, după 16 noiembrie, consecinţele tuturor acestor acţiuni ilegale şi murdare vor trebui să fie suportate. Cu alte cuvinte, dragi membri PSD, există viaţă şi după 16 noiembrie, nu ignoraţi acest lucru, nu luaţi calea lui Viorel Hrebenciuc!»
SURSA: Departamentul de Comunicare al Alianţei Creştin Liberale Iaşi

http://www.youtube.com/watch?v=BzrCN-_9qoU
Asa este ! Zbârnâie telefonul pe la asistati si pensionari pentru a li se aminti cine le-a mai dat 100 de lei ! In afara de… Ceausescu, care a facut la fel, inainte de a fi omorât de Iliescu!