Liberalii, avertisment pentru Nichita: Dacă în două luni nu-şi schimbă atitudinea, nu avem altă variantă decât referendumul pentru demitere
Şeful liberalilor pe municipiu Marius Dangă a lansat un avertisment către primarul Gheorghe Nichita. Mesajul este clar: Dacă primarul Iaşului nu-şi schimbă atitudinea, PNL va demara procedurile de demitere.
„Suntem dispuşi să colaborăm pentru a repara greşelile din trecut. Vrem transparenţă în cheltuirea banului public şi discuţii serioase asupra proiectelor lansate de primărie”, a spus Dangă.
Totodată, liberalii cer replantarea teilor pe Ştefan cel Mare.
„Primarul are o hotărâre de CL prin care se angajează să planteze 10.000 de lei. Îl rugăm să aloce 200 de tei pe care să-i plantăm împreună pe pietonal. Recunosc că atunci când s-au tăiat am greşit şi noi, dar putem îndrepta impreuna eroarea. Ieşenii îşi doresc acest lucru, iar dorinţa lor trebuie îndeplinită”, a spus Marius Dangă.
El a precizat că Nichita trebuie să înţeleagă mesajul primit duminică la alegeri şi să-şi schimbe atitudinea.
„Asta dacă nu-şi doreste schimbarea nainte de 2016”, a declarat Dangă.
Liberalii spun că îi întind o mână lui Nichita, cu condiţia ca acesta să renunţe la aroganţă.
„Dacă în două luni nu-şi schimbă atitudinea, nu avem altă variantă”, a spus Marius Dangă, referindu-se la posibilitatea demarării procedurilor de demitere a lui Nichita.
„Să nu mai aud în Consiliu de la Nichita de USL. E o minciună, USL nu mai există. PSD nu poate avea sută la sută puterea”, a afirmat şeful PNL Iaşi.
Subiectul demiterii lui Nichita a fost lansat în vară de Dragomir Tomaşeschi, însă tema a fost abandonată până după prezidenţiale.

Si ce ar urma? Sa preia atributiile de primar un anume domn Surdu sau deja planuitul Chirica?