Vice PNL Iaşi despre parcarea subterană: Este profund ilegitim, ilegal şi imoral ca după ce a retezat 100 de tei, primăria să procedeze la fel cu parcul de la Teatru

«Consilierii locali, judeţeni şi parlamentarii nu vor sprijini proiectul propus de municipalitate. PNL Iaşi vede în acest proiect, în principal, lipsa viziunii municipalităţii de a oferi strategii viabile pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului ţinând cont de conservarea mediului şi a patrimoniului istoric. Lipsa de dialog, ignorarea societăţii civile, a nomelor privind mediul şi patrimoniul se reflectă din plin în activitatea Primăriei Municipiului Iaşi.

Este profund ilegitim, ilegal şi imoral ca după ce, acum doi ani în urmă, Primăria a retezat aproape 100 de tei în timpul reabilitării bulevardului «Ştefan cel Mare», acum să procedeze la fel. Vom veni în perioada următoare cu argumente solide pentru a prezenta problemele acestui proiect, precum şi soluţii alternative. PNL nu va fi partener în niciun proiect al municipalităţii care nesocoteşte voinţa ieşenilor, încalcă normele de mediu, distruge patrimoniul şi sfidează societatea civilă!” a declarat Alexandru Muraru, vicepreşedinte PNL Iaşi şi purtător de cuvânt al filialei ieşene.

SURSA: Comunicat PNL Iaşi

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)