Liberalii ar putea ieşi în stradă dacă Nichita nu renunţă la proiectul parcării subterane. Adomniţei: Pentru parcul de la Teatru vom lupta cu tot ce avem
Preşedintele CJ Cristian Adomniţei dă de înţeles că în situaţia în care primăria nu renunţă la parcarea subterană de la Teatrul Naţional, liberalii ar putea ieşi în stradă.
„Pentru parcul de la Teatru, noi, cei de la PNL, vom lupta cu tot ce avem”, a spus Adomniţei.
„Vom vedea ce se întâmplă. Eu sper să nu ajungem acolo, adica să le vină mintea la cap şi să înţeleagă în al doisprezecelea ceas că nu poţi tăia copacii din tot oraşul doar pentru că tu ai fost patru ani primar sau viceprimar şi după aia Dumnezeu cu mila”, a afirmat Adomniţei marţi seara la TeleM, într-o ediţie specială.
El a amintit şi de distrugerea bulevardului Ştefan cel Mare, spunând că viitorul primar va trebui să refacă zona centrală.
„Au transformat bulevardul care era funcţional într-un nimic. E o mizerie de la cap la coadă. Din proiectare e o porcărie acest pietonal. Abia aştept să treacă cei cinci ani, că nu te poţi băga acum, întrucât e proiect european şi există monitorizare, dar ceva trebuie făcut. Îi voi spune viitorului primar, obligatoriu, să refacă zona. Şi în alte oraşe s-a făcut pietonal, dar e funcţional. Au pus granit şi dă un aspect aproape ca asfaltul”, a explicat Adomniţei.

Daca vor sa lupte cu tot ce au… cand ies liberalii in strada trebuie sa aiba si mastile de gaze pregatite . Pentru contraatacul opincarilor socialisti . Tovarasul Nichita va arunca in lupta 5000 de mancatori inraiti de fasole !