Încă puţin şi avem mai multe zile libere decât zile de muncă
Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune, într-un proiect de lege, ca ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, să fie zi în care nu se lucrează. El consideră că sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase şi cei care doresc să poată participa la ceremonii.
Donţu propune ca ziua de 6 ianuarie să fie considerată sărbătoare legală şi zi liberă, alături de celelalte zile de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun şi cele două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale ale cultelor religioase altele decât cele creştine.
Pai să dăm liber din 25 decembrie până pe 7 ianuarie, de Sf. Ioan. Iar dacă analizam mai bine, putem închide ţara toată luna decembrie: 1 decembrie Zi Naţională, 6 decembrie Sf. Nicolae, 21-22 decembrie Revoluţia.

Mi se pare mie sau ironizati ideea domnului Senator? E o decizie inteleapta, Dvs nu aveti decat sa mergeti la servici daca nu va place ideea dansului ! Eu sper sa fie aprobata in plen !
Nu o ironizez, ci spun ca e o idee proasta. Nu ajungem departe cu astfel de mentalitate
Costelus , daca ne spui si de ce speri… iti dam o bombonica ! Sau o acadea . O placinta cu stafide , un corn cu… nu , shaorma cu gem de sfecla rosie n-avem , nu toata lumea dispune de preparatele exotice ce se gasesc la bufetul parazitilor pesedisti .
Sunt profund indignat ca tovarasul senator ( tovaras da , senator nu , e doar un politician rau intentionat care a ocupat in mod abuziv un post de senator ) n-a propus ca ziua de 23 August sa fie una in care nu se lucreaza . Pai bre Costelus… Boboteaza nu inseamna nimic , in comparatie cu 23 August !
Ce… nu crezi ? Intreaba-l pe tovarasul Iliescu daca nu crezi ! Dar ai grija cand pronunti ” 23 August ” ! Daca nu se simte in vocea ta un respect formidabil , sustinut de o mimica profund recunoscatoare valorilor comunismului ( pariez ca pe asta o ai deja si nu o schimbi nici in timpul somnului ) , iti da Ion Iliescu doua palme viguroase… de zici ca ti le-au tras minerii !