Semne mari de întrebare. Soţia lui Tiberiu Brăilean: «La 3 ore de la internarea la Parhon i s-au luat probe de sânge, iar după alte 3 ore a venit un cardiolog. Apoi a fost transferat la Spiridon»

Profesorul Tiberiu Brăilean a ajuns în spital miercuri dimineaţa, la ora 07.40, după ce în cursul nopţii de marţi spre miercuri s-a simţit rău şi a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, acolo unde era asigurată garda medicală. Ulterior, profesorul a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” unde a suferit un stop cardio-respirator.

Însă direcţionarea pacientului către această unitate medicală a avut loc după şase ore de la preluarea sa în triajul de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, timp în care i s-au recoltat doar probe de sânge pentru analize, după cum au precizat apropiaţii profesorului, scrie Ziarul de Iaşi.

„M-am bucurat că garda este la Parhon pentru că mă gândeam că imediat va fi văzut de un cardiolog, având în vedere că respira greu, se sufoca. După ce am ajuns cu ambulanţa a fost preluat imediat, iar eu am aşteptat pe hol aproape şase ore până am intrat să-l văd. În intervalul acesta am întrebat mai multe asistente ce se întâmplă şi am aflat că abia după trei ore i s-au recoltat probe de sânge pentru analize şi că după alte trei ore a venit şi un cardiolog. După şase ore mi-au spus că nu se pot pronunţa dacă este vorba despre infarct sau embolism pulmonar şi că îl vor transfera cu o ambulanţă la Spitalul “Sf. Spiridon”. Când am reuşit să-l văd, era conştient, avea pusă o perfuzie, dar nicio mască de oxigen, deşi erau probleme clare cu respiraţia”, a precizat prof. univ. dr. Simona Modreanu, soţia profesorului Tiberiu Brăilean.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)