Ce s-a decis azi la PSD Iaşi în cazul lui Cătălin Ivan: A fost invalidat transferul de la PSD sector1 la organizaţia de Dobrovăţ. Care este replica lui Ivan
Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi a invalidat transferul europarlamentarului Cătălin Ivan de la PSD sector1 la organizaţia PSD din comuna ieşeană Dobrovăţ. PSD Iaşi n-a ieşit cu vreo informare pe acest subiect. N-a fost trimis nici un comunicat către presă, iar pe Facebook-ul PSD Iaşi sunt postate în ultimele 24 de ore doar nişte banalităţi
Membrii BPJ al PSD Iaşi s-au opus transferului lui Ivan, pe motiv că nu s-au respectat prevederile statutare.
Potrivit unor surse din conducerea PSD Iaşi, Cătălin Ivan ar fi trebuit să trimită la filiala judeţeană a PSD Iaşi o cerere de transfer, lucru care, spun pesediştii ieşeni, nu s-ar fi întâmplat.
„Cătălin Ivan s-a dus la prietenul său Cătălin Martinuş, şeful de la Dobrovăţ, dar şi primar al comunei şi i-a spus «Vin la tine». Trebuia să ne anunţe şi pe noi, că nu e un membru oarecare”, a declarat pentru jurnalvirtual un reprezentant al conducerii PSD Iaşi.
Potrivit aceloraşi surse, BPJ al PSD Iaşi va înştiinţa Biroul Permanent Naţional al partidului despre decizia luată, iar conducerea partidului se va pronunţa luni asupra modului în care s-a făcut transferul lui Cătălin Ivan de la sectorul 1 la PSD Dobrovăţ.
„Noi, cei din PSD Iaşi suntem prinşi în acest scandal fără voia noastră”, a recunoscut un alt membru din conducerea PSD Iaşi.
Într-adevăr, Gheorghe Nichita s-a trezit cu o castană fierbinte în mână, mai mulţi participanţi la şedinţa BPJ spunând că Nichita a vorbit mult şi că a fost pe alocuri extrem de nervos. Dacă îl acceptă pe Ivan în organizaţia judeţeană, fie şi la Dobrovăţ, Nichita se pune rău cu Ponta şi Dragnea. Pe de altă parte, prin respingerea transferului, primarul de Iaşi s-ar putea confrunta cu o rebeliune a primarilor PSD din judeţ, având în vedere că un coleg de-al lor este pus indirect la colţ în filială.
În replică, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a afirmat că „este pentru prima dată în istoria PSD când o organizaţie judeţeană discută un transfer al unui membru şi nu este de acord”.
Cătălin Ivan a precizat că mai multe detalii în acest caz va oferi mâine în cadrul unei conferinţe de presă pe care o va susţine la Dobrovăţ, alături de şeful PSD din localitate, Cătălin Martinuş, totodată edilul comunei.

florin ghetau nu mai incerca sa il speli pe ivan.li se rupe primarilor din judet de catalin ivan care i-a tratat cu c**ul cand s-a vazut eurodeputat
ivan catalin este implicat in fapte de coruptie din dosarul UMF -Eventer achizitii echipamente medicale.Nevasta si cumnatul au fraudat fonduri europene -DNA fa-ti datoria
cum sa-i tina partea gigi lui ivan. ca imediat il plesneste pe gigi careva din psd de sus. ori ponta, ori dragnea. ori amandoi.
Stiu ca putini cred dar Cătălin Ivan nu a fraudat nimic e curat ca lacrima! Ponta l-ar fi aruncat de mult in cusca cu lei daca avea cu sa-l arda ! A îndrăznit sa spună părerea lui despre Dragnea si a reusit sa scape PSD de Ghita ! Ponta nu suporta concurenta ! Nechita se teme de conducerea de la Bucuresti si e păcat de noi ca ei nu iubesc moldovenii se vede asta ! Ivan si Nechita uniti ar putea face ceva pt Moldova si mai ales pentru Iasi ! Ponta este unit cu Dragnea si Ghita !
#ioana
” Ponta este unit cu Dragnea si Ghita ”
cutremurator…. cine ar fi ghicit.