Jurnalistul Cătălin Prisacariu, şcolit la Iaşi, iese brusc din grila B1TV. Vineri a avut emisiune, iar sâmbătă seară a fost anunţat că e pus pe liber

«Vineri, la finalul emisiunii, am spus că “ne revedem luni, de la ora 19.00″. Sîmbătă, pe seară, conducerea postului m-a informat că nu ne revedem luni. Nici de la 19.00, nici de la altă oră. Și nici în vreo altă zi. Emisiunea mea, deci, a fost scoasă de pe post.

Singurul motiv invocat: situaţia financiară precară a postului. Dacă vă întrebaţi cum de verdictul financiar pomenit mi-a fost comunicat sîmbătă seară, nu pot decît să ridic din umeri şi să îmi imaginez că, poate, fix atunci, sîmbătă seară, departamentul contabil al postului a încheiat o muncă extenuantă la un raport de audit care a arătat cît de gravă e problema. Dar adevărul e că habar n-am.

Aşadar, relaţia mea cu B1 TV se încheie aici, după o colaborare de aproape doi ani şi jumătate şi vreo cinci sute de ore de emisie. Sper ca scoaterea mea de pe post să fie suficientă pentru ca B1 să se salveze de la faliment, îi urez succes conducerii postului în acest titanic demers.

P.S. În caz că vă întrebaţi dacă postul mi-a propus să rămîn să-mi fac emisiunea, dar pe bani mai puţini (nu că ar fi fost mulţi, oricum, în ultimul an şi jumătate am experimentat trei tăieri de venituri) sau chiar gratis, răspunsul este “nu”, nu mi-a propus nimeni aşa ceva. Dar eu aş fi acceptat să muncesc pe şi mai puţini bani decît în octombrie 2012 (cînd a început colaborarea cu B1) sau chiar voluntar? Habar n-am, nu m-a întrebat nimeni. De fapt, am habar: nu aş fi muncit gratis. Dar faptul că postul nu a fost dispus nici să mimeze o negociere arată că scopul era unul precis.

P.P.S. Colaborez încă la revista Kamikaze şi la cotidianul România liberă, deci voi fi de găsit acolo cu texte. Cît despre tv, habar n-am dacă, în viitor, voi mai avea vreo colaborare cu vreun post», povesteste jurnalistul Cătălin Prisacariu pe blogul sau.

Media

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)