Se reia bătălia dură din CJ: PSD Iaşi cere amânarea şedinţei de consiliu de vineri (UPDATE)

Grupul PSD din Consiliul Judeţean Iaşi solicită executivului CJ Iaşi convocarea şedinţei ordinare aferente lunii în curs, pentru ziua de 27 aprilie 2015.

Potrivit PSD Iaşi, solicitarea vine ca urmare a faptului că nu există o ordine de zi a şedinţei ordinare convocată pentru ziua de 24 aprilie, fapt ce încalcă prevederile legale, potrivit cărora, cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţa ordinară, convocarea se face în scris, iar în invitaţia la şedinţă se va preciza şi ordinea de zi a acesteia.

„Întrucât ne aflăm în data de 21 aprilie, iar pe înscrisul de convocare ordinea de zi este inexistentă, executivul CJ trebuie să respecte legea, să publice ordinea de zi până cel târziu la data de 22 aprilie, astfel încât şedinţa ordinară a plenului să se desfăşoare legal în data de 27 aprilie. Grupul de consilieri judeţeni ai PSD Iaşi nu va da curs niciunei convocări din partea actualului preşedinte al CJ Iaşi care nu respectă prevederile legale”, se arată într-un comunicat semnat de Cristian Stanciu, liderul grupului PSD din CJ.

UPDATE: Conducerea CJ Iasi a decis ca sedinta de consiliu sa aiba loc miercuri, 29 aprilie.

Administratie, Politica

Comentarii

Un comentariu to “Se reia bătălia dură din CJ: PSD Iaşi cere amânarea şedinţei de consiliu de vineri (UPDATE)”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)