Deputatul Movilă spune că autostrada Paşcani-Bacău-Paşcani ar pune cruce rutei Iaşi-Tg Mureş

Deputatul PMP Petru Movilă spune că demararea lucrărilor la alt traseu de autostradă în zona Moldovei ar scoate definitiv de pe lista priorităţilor a rutei Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, scrie Ziarul de Iaşi.

„Dacă se construieşte autostradă pe traseul Braşov – Bacău – Paşcani, nu vom mai putea vorbi de Ungheni – Târgu Mureş, fie şi pentru simplul motiv că nu ar mai exista fondurile necesare, indiferent ce spune unul sau altul. Autostrada Braşov – Bacău ar fi o catastrofă, pentru că ar însemna 70-80 km în plus, ceea ce contează mult pentru transportatori. Nouă nu ne trebuie o legătură spre sudul ţării, ci spre vest. Nicio rută în regim de autostradă de la Iaşi la Târgu Neamţ nu ne este de folos. Important pentru noi este să se înceapă lucrările pe traseul Târgu Neamţ – Ditrău, adică trecerea peste munţi“, a declarat deputatul.

Acesta a precizat că, în pofida demersurilor făcute, comisia de transporturi din Camera Deputaţilor nu a fost informată până acum de Guvern cu privire la forma finală a Masterplanului General de Transport.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)