Omul de afaceri Gheorghe Pleşu despre cazul Nichita: O să se facă un film cum s-a făcut cu Tanacu
Şeful Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Iaşi, Gheorghe Pleşu, s-a declarat uluit de stenogramele apărute în cazul Nichita.
“O să se faca un film cum s-a făcut cu Tanacu. Oamenii din străinătate nu pot înţelege lucrurile astea care se petrec la noi. De asta nu vin investitorii, pentru că noi trebuie să fim predictibili. Adică trebuie să gândim cum gândesc şi ceilalţi”, a spus preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Iaşi, Gheorghe Pleşu.
El a făcut afirmaţia luni seară în emisiunea Linia Întîi de la TeleM.
“Vreau să îmi exprim în faţa ieşenilor ruşinea pe care o trăiesc ca om care trăieşte în acest oraş. Suntem trataţi acum la nivelul întregii ţări ca nişte oameni care nu avem coloană vertebrală, care nu ştim să ne apărăm drepturile fiindcă în momentul în care cineva greşeşte aşa grav în funcţia de prim stătător al localităţii este normal să renunţe la funcţie. Dacă acum dumnealui nu vrea să-şi dea demisia, imaginea Iaşului a fost grav terfelita. Este primul primar din istoria Iaşului care ajunge în arest. Acum, cu acest scandal, cred c-am ajuns la fundul plutonului oraşelor mari din România pentru că ne-am pierdut orice credibilitate”, a mai spus Gheorghe Pleşu.
Vezi AICI emisiunea Linia Întâi de luni seară.
