Movilă: «Nu de autostradă în interiorul Moldovei avem nevoie, ci de autostrada peste munţi. Voi trimite un memoriu comisarului Corina Creţu»

Preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă a declarat că Moldova are nevoie de o autostradă peste munţi, către Ardeal, şi nu o autostradă în interiorul regiunii, precizând că va trimite un memoriu în acest sens comisarului european pentru dezvoltare regională Corina Creţu.

Petru Movilă a spus vineri că Masterplanul General de Transport întocmit de guvern este o „poveste” care se schimbă de la o zi la alta şi că realizarea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania este o urgenţă, pentru a asigura dezvoltarea economică a regiunii de nord-est.

„Studiul de fezabilitate pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş era finalizat în 2012, iar guvernul USL doar trebuia să-l avizeze. Dacă guvernul făcea asta, atunci azi puteam vorbi despre lucrări în derulare la autostrada Iaşi-Tg Mureş”, a precizat deputatul Movilă.

Liderul PMP a precizat că lucrările la tronsonul de autostradă Iaşi-Tg Neamţ sunt prevăzute să înceapă în 2016, în timp ce tronsonul care asigura legătura peste munţi ar urma să fie început după anul 2023.

„PSD îşi bate joc de Moldova. Se vorbeşte despre autostrada Paşcani-Bacău şi despre Bacău-Braşov. Prioritatea pentru Moldova este tronsonul Târgu Neamţ-Târgu Mureş, pentru că asigură trecerea munţilor şi este traseul cel mai scurt pentru transportatori. Moldovenii nu au nevoie de o autostradă în interiorul acestei regiuni, ci una care să treacă munţii. Suma prevăzută în masterplan pentru demararea lucrărilor la tronsonul Iaşi-Târgu Neamţ trebuie transferată pentru tronsonul Târgu Neamţ-Ditrău ca să poată începe lucrările”, a spus Movilă.

Deputatul PMP a anunţat că va trimite în acest sens un memoriu comisarului european pentru dezvoltare regională Corina Creţu.

„Îi voi cere să susţină un masterplan general serios care să asigure dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor României şi mai ales să asigure o şansă la dezvoltare pentru Moldova. Dacă nici acest demers pe care îl voi face nu va fi luat în calcul înseamnă că moldovenii trebuie să sancţioneze PSD la viitoarele alegeri”, a mai afirmat deputatul Petru Movilă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)