Dialog imaginar la întoarcerea lui Nichita în primărie

Gheorghe Nichita: Credeaţi că am plecat de tot şi aţi şi început să împărţiţi averea.

Mihai Chirica: Domnu’ primar…

Nichita: Tu să taci, n-ai trecut măcar o dată pe la vilă.

Chirica: Domnu’ primar, eu…

Cosmin Coman: Domnu’ primar, vreau să discutăm ceva între patru ochi.

Dan Doboş: Eu mai rezist trei ore la Fundaţie. Vreau să plec.

Nichita: Nu pleci nicăieri, adu-mi întâi nişte apă de aia fără bule, că mă ia cu ameţeli de când n-am mai ieşit din casă.

Gabriel Surdu: Dacă-mi permiteţi… Nu s-a întâmplat nimic cât aţi fost plecat, fiţi fără grijă. Totul e ca înainte.(Chirica pufneşte în râs)

Nichita: Nu te ridica în picioare când vorbeşti cu mine. Te ascult.

Surdu: N-am pus nici măcar viceprimar, să nu iasă discuţii. Iar eu m-am retras.

Nichita: Trebuia să candidezi tu, nu ăsta (arată cu degetul spre Mihai Chirica – n.r.). Nu ţi-am transmis să te bagi?

Surdu: Eu respect unitatea partidului, n-am vrut să scindez.

Nichita: Cine s-a aşezat pe scaunul meu cât am lipsit, că am găsit dimineaţă fire blonde pe spătar…

Chirica: Nu a intrat nimeni în biroul dvs, o fi de la ultima vizită a Adinei. (Coman abia se abtine sa nu sara la bataie la Chirica)

Nichita: Mihai, ţi s-a urcat la cap. N-o să ajungi primar nici dacă voi fi trimis la ocnă.

Coman: Domnu’ primar, vreau să discutăm ceva între patru ochi.

Sebastian Buraga: Eu zic să facem un comunicat după întâlnirea asta, să afle lumea că e unitate în primărie şi că se munceşte.

Nichita: Băi Cosmin, cheama mâine firmele de construcţii până la mine, să urgentăm şantierele.

Coman: Am sunat deja, că a vrut şi Chirica să se întâlnească. Nu mai răspunde nici un constructor… Domnu’ primar, vreau să discutăm ceva între patru ochi.

Nichita: Salcâmii rezistă? Că am văzut iar atacuri la tembelii de pe Facebook.

Chirica: Domnu’ primar…

Nichita: Mihai, tu umbli cu şopârle. N-am uitat de semnăturile alea.

Chirica: Ăăăă…

Nichita: La partid ce se întâmplă? Nu prea îl ascultaţi pe Victorel.

Chirica: Cum să nu… Păi nu el l-a propus pe Surdu în şedinţa BPJ? S-a votat democratic.

Nichita: Mihai, am văzut poze noi cu terasa din Piaţa Unirii. Am numărat, sunt trei mese în plus. (Pentru prima data de la inceputul sedintei, Coman e satisfacut)

Doboş: Ce aveţi de gând, domnu’ primar? Eu nu mai rezist la Fundaţie. Ori îi puneţi la punct pe cei din PSD, ori plec.

Nichita: Mai adu nişte apă, că am trecut prin soare azi pe pietonal.

Chirica: Ce vreti să spuneţi, păi n-am tăiat teii împreună?

Coman: Domnu’ primar, vreau să discutăm ceva între patru ochi.

Nichita: Iacoban ce mai face? Tot îşi închipuie că e noul şef la PSD Iaşi?

(Pe uşă intră Cristian Stanciu).

Stanciu: Domnu’ primar, la ora asta Iacoban e în judeţ. Se întâlneşte cu organizaţiile din zona Hârlău. Sunt patru primari şi nouă consilieri acolo.

Nichita: Staţi liniştiţi, anu’ ăsta nu facem nici un fel de alegeri la partid. (Chirica se încruntă)

Buraga: Mai dam sau nu comunicatul?

Doboş: O oră a trecut, mai rezist două. Mai vreţi nişte apă?

Nichita: Weekendul viitor plec să mă odihnesc, discutăm când mă întorc. Cosmin, rezervă-mi două bilete la avion.

Chirica: Două?

Nichita: Două, da. Iar când revin, vedem dacă mai rămâi viceprimar.

(Surdu râde. Stanciu dă din cap, aprobator)

Chirica: Să vedem, că am auzit că Avârvarei a venit cu noutati.

Doboş: Nu mai rezist. Nici măcar o sticlă cu apă nu mai e în primăria asta.

Coman: Domnu’ primar, când reveniţi din voiaj vreau să discutăm ceva între patru ochi.

Nichita: Trageti masina la intrarea principala, ca nu vreau sa ma vada nimeni.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)